Liderul opoziţiei laburiste britanice Jeremy Corbyn a apreciat joi că ar fi indispensabile mai degrabă alegeri legislative anticipate decât un al doilea referendum, în cazul în care acordul Brexitului nu este ratificat de Camera Comunelor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă nu putem obţine alegeri generale, atunci păstrăm toate opţiunile pe masă, inclusiv opţiunea unei campanii în vederea unui nou vot”, a declarat el.

”Însă alegeri trebuie să fie prioritatea. Aceasta nu este doar opţiunea cea mai practică, ci şi cea mai democratică”, a spus el.

În scenariul său preferat, a adăugat Corbyn, este necesar apoi un timp în vederea renegocierii prevederilor divorţului cu Uniunea Europeană (UE), iar o prelungire a perioadei prevăzute de Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona ar fi atunci ”o posibilitate”.

Acest articol, care organizează condiţiile în care un stat membru poate părăsi UE evocă un termen de doi ani - în virutea căreia Brexitul a fost stabilit pe 29 martie. -, însă prevede că ”Consiliul European, în acord cu statul membru vizat, poate decide în unanimitate să proroge acest termen”.

Votul ratificării acordului negociat de Londra cu Bruxellesul este programat la 15 ianuarie.

Laburiştii, a avertizat Corbyn, vor vota împotrivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.