Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în al treilea trimestru al anului trecut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, până la 4.454 lei (955 euro) pe lună, dar cheltuielile s-au majorat cu 34,9%, la 3.891 lei (835 euro), arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În al treilea trimestru din 2017, veniturile medii ale unei gospodării au fost de 3.426 lei, iar cheltuielile - de 2.885 lei pe lună. 

În al treilea trimestru al anului trecut, veniturile medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 4.454 lei pe gospodărie şi 1.713 lei pe persoană.

Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în acelaşi trimestru, în medie, de 3.891 lei lunar pe gospodărie (1.497 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,4% din nivelul veniturilor totale.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.090 lei lunar pe gospodărie (1.573 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 364 lei lunar pe gospodărie (140 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (67% din veniturile totale ale gospodăriilor). 

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18%), veniturile din agricultură (2,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,5%), cele din proprietate şi vânzărea de active din patrimoniul gospodăriei (1,1%) precum şi veniturile în natură (8,2%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,8%).

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.