Politicieni de rang înalt la nivel regional condamnă explozia de lângă sediului Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), în estul Germaniei, în care nu a fost rănită vreo persoană, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suflul exploziei a spart geamurile şi a avariat uşile sediului AfD.

O substanţă a explodat joi seara, lângă sediul AfD, la Doebeln, Saxonia - un bastion al extremei drepte, a anunţat poliţia germană, citată de DPA.

Extrema dreaptă germană a intrat în Bundestag în urma alegerilor parlamentare din 2017.

O anchetă cu privire incident este în curs.

Adjunctul ministrului preşedinte al Saxoniei, social-democratul Martin Dulig (SPD), a subliniat vineri, într-un mesaj postat pe Twitter, că ceea ce s-a întâmplat la Doebeln nu are vreo justificare.

”Acest atac ajută AfD şi afectează democraţia”, a denunţat el.

Alegeri regionale sunt prevăzute în Saxonia în septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.