Vaticanul a anunţat luni, fără să ofere explicaţii în acest sens, demisia purtătorului său de cuvânt, americanul Greg Burke, şi a adjunctei sale, spaniola Paloma Garcia Ovejero, şi numirea unui purtător de cuvânt interimar, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Papa ”a acceptat demisia directorului şi directorului adjunct ai Sălii de Presă a Vaticanului Greg Burke şi Paloma García Ovejero şi l-a numit director interimar pe Alessandro Gisotti, până acum coordonatorul reţelelor de socializare de la Dicasteria (ministerul) Comunicării”, precizează Sfântul Scaun într-un comunicat.

Americanul Greg Burke, membru Opus Dei - o influentă instituţie conservatoare în cadrul Bisericii Catolice - a fost numit în iulie 2016 după ce a ocupat postul de numărul doi la serviciul de presă.

El i-a succedat iezuitul Federico Lombardi. El a lucrat anterior ca jurnalist Roma la săptămânalul catolic National Catholic Reporter, la revista Time, iar apoi a fost corespondent al postului american Fox News.

La vârsta de 59 de ani, a devenit al doilea membru al Opus Dei care a ocupat postul de purtător de cuvânt al Vaticanului, după spaniolul Joaquin Navarro Valls, atotputernicul director de comunicare al lui Ioan Paul al II-lea.

Prima femeie care a ocupat postul de numărul doi la serviciul de presă al Vaticanului, jurnalista spaniolă Paloma Garcia Overo, în vârstă de 43 de ani, a fost anterior corespondentă la Vatican a Cadena COPE, unul dintre principalele posturi de radio spaniole.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.