În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 153.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 71.600 pe sensul de intrare şi 81.400 pe cel de ieşire din ţară şi peste 34.500 de mijloace de transport, dintre care 15.500 pe sensul de intrare şi 19.000 pe sensul de ieşire din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii de frontieră amintesc că accesând aplicaţia on-line „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional”, la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare în culori diferite.

Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 37 fapte ilegale (21 infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 19.000 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 8.600 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 5 cetăţeni români din diferite motive legale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.