Copilul care intrase în comă profundă după ce s-a înecat într-un ştrand din Deva a fost transportat, joi, cu un elicopter SMURD, la Timişoara. El va fi internat în secţia ATI de la Maternitatea Bega şi va rămâne sub supraveghere medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Medicii au decis să îl transfere pe copilul de şapte ani, care s-a înecat în ştrandul din Deva, cu un elicopter SMURD, la Timişoara. 

El a fost adus, joi, la Timişoara şi va fi internat la secţia ATI a Maternităţii Bega, sub supravegherea medicilor.

Miercuri, copilul intrase în bazinul adânc de 1,6 metri de la ştrandul din Deva alături de un adult, însă acesta l-a scăpat din ochi pentru o clipă. Cum nu ştia să înoate, copilul s-a scufundat repede sub apă. În momentul în care a fost scos din bazin, acesta nu mai respira.

Oamenii au sunat imediat la 112 şi la faţa locului a ajuns o autospecială a Serviciului de Ambulanţă, care l-a preluat.

Purtătorul de cuvânt al SAJ Deva, medicul Călin Dumitrescu, a precizat că până la sosirea echipajului manevrele de resuscitare au fost făcute de către angajaţii complexului, ulterior fiind preluate de către medici.

Copilul fusese internat în comă de gradul patru, pe Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Deva.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.