O ediţie de vacanţă a emisiunii "Private Passions" de la postul BBC Radio 3 a transmis o discuţie de o oră cu prinţul Charles, marcând aniversarea a 70 de ani de luna trecută, moştenitorul coroanei britanice dezvăluind pasiunea pentru muzica lui Leonard Cohen, potrivit independent.co.uk.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alegând "Take This Waltz" a lui Leonard Cohen, o adaptare a poemului lui Federico Garcia Lorca, prinţul de Wales a spus: "Mi-a plăcut întotdeauna vocea şi întreaga sa abordare de a cânta. A fost incredibil de sofisticat în felul în care cânta, dar şi cum a scris". 

"Găsesc foarte emoţionant, cuvintele sunt atât de extraordinare, în felul lui Salvador Dali, te poartă către lumea remarcabilă imaginată de Dali". 

De asemenea, prinţul Charles a împărtăţit dragostea pentru opera "Scylla et Glaucus", de Jean-Marie Leclair, bazată pe "Metamorfozele" lui Ovidiu, despre pasiunea dintre un zeu al mării şi o nimfă. 

"De câte ori o aud, mă face să mă simt mai bine", a spus el. "Este incredibil de ritmică, este incredibil de veselă şi emoţionantă... cunoaşteţi aceste ritmuri care te fac să te simţi bine atunci când eşti trist".  

Alte alegeri au inclus "Crezul" din liturghia ortodoxă rusească, care a fost cântat la nunta cu Camilla; ultimul act din Simfonia a V-a de Beethoven; concertul pentru violoncel în Do major de Haydn; Die Meistersinger von Nürnberg de Wagner. 

Prinţul Charles a fost întrebat care este opinia sa despre declinul artelor şi educaţiei muzicale, la care a răspuns: "Sunt unul dintre aceia care cred în importanţa educaţiei artistice şi muzicale în şcoală. În afară de orice altceva, cred că oamenii uită - sau mulţi nu realizează - ce contribuţie enormă au artele creative pentru întreaga economie. Este imensă". 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.