Aplicarea sistematică a shariei - dreptul sacru islamic - în Grecia, în domeniul dreptului civil, în cazul minorităţii musulmane din Tracia de Vest este discriminatorie, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) într-o hotărâre pronunţată miercuri, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jurisdicţia Consiliului Europei (CoE) a condamnat Atena cu privire la încălcarea drepturilor unei văduve, care a moştenit doar un sfert din bunurile soţului său defunct, musulman ca şi ea, în pofida unui testament prin care era desemnată unică moştenitoare.

Cele două surori ale defunctului au contestat în justiţia greacă documentul întocmit conform Codului Civil grec, invocând drepturile culturale şi religioase garantate musulmanilor din Tracia prin tratatele de la Sèvres din 1920 şi Lausanne din 1923.

”Tratatele de la Sèvres şi Lausanne nu obligă Grecia să aplice sharia”, a tranşat Curtea, cu sediul la Strasbourg, într-o hotărâre a Marii Camere, instanţa sa cea mai solemnă, luată în unanimitate de către judecători.

”Libertatea religiei nu obligă statele contractante să creeze un cadru juridic determinat în vederea acordării comunităţilor religioase un statut special implicând anumite privilegii”, subliniază ei.

Ei insistă că aplicarea shariei este incompatibilă cu anumite angajamente internaţionale ale Greciei, mai ales când aceasta este creează discriminări între bărbaţi şi femei.

Judecătorii subliniază, în plus, că respectarea drepturilor unei minorităţi nu poate să fie contrară voinţei unuia dintre membrii acesteia de a reclama dreptul comun - cazul soţului.

”Refuzarea membrilor unei minorităţi religioase a dreptului de a adopta voluntar dreptului comun şi de a se bucura de el nu conduce doar la un tratament discriminatoriu, ci constituie totodată o atingere a unui drept de importanţă capitală în domeniul protecţiei minorităţilor, şi anume a dreptului la liberă identificare”, afirmă judecătorii.

Curtea evocă cu satisfacţie intrarea în vigoare în Grecia, la 15 ianuarie, a unei legi care aboleşte recursul obligatoriu la sharia în vederea soluţionării unor probleme familiale ale minorităţii musulmane. Recursul la ”muftiu”, un sacerdot care interpretează legea islamică, ar trebui să fie posibilă doar atunci când ambele părţi îl acceptă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.