Bursa de Valori Bucureşti (BVB) continuă să scadă miercuri, scăderea depăşind pragul de 8%. Mai multe companii din energie sunt pe roşu, iar OMV Petrom înregistra o scădere de peste 9%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Participanţii la fondurile de pensii administrate privat din Pilonul II se vor putea retrage înainte de termen pe bază de cerere, începând de anul viitor, după minimum 5 ani de participare, iar comisionul de retragere înainte de termen este de 2% din valoarea activelor cuvenite, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

În plus, Teodorovici a anunţat că, începând de la 1 ianuarie 2019, va fi impusă o plafonare a preţului la gazele naturale la 68 lei/MWh, o măsură necesară pentru că, spune el, producătorii vând gazele naturale extrase la un preţ de trei ori mai mare decât preţul de producţie. Măsura se va aplica până în 28 februarie 2022, potrivit ministrului.

Miercuri, BVB a deschis în scădere, cu un minus de peste 7%. Bursa a continuat să scadă, scăderea depăşind ulterior pragul de 8%.

Printre cele mai mari scăderi le înregistrau Banca Transilvania, -13,2%, BRD, -10,33%, şi şi OMV Petrom, -9,22%.

Ministrul Finanţelor a anunţat, marţi seara, şi o scădere a comisonului de administrare pentru fondurile private de pensii.

Activele estimate la final de 2018, administrate de Pilonul II şi Pilonul III, sunt de 10,9 miliarde de euro. Din total active, aproape 20% sunt investite în acţiuni listate. Pilonul II, înfiinţat în 2008, are un randament mediu, anualizat de la lansare până azi, de 8,43%.

În plus, companiile din domeniul energiei electrice şi termice vor datora, de anul viitor, Autorităţii Naţionale în Domeniul Energiei (ANRE) o contribuţie egală cu 3% din cifra lor de afaceri, potrivit proiectului de OUG cu măsuri fiscal-bugetare elaborat de Guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...