Mai multe curse aeriene au înregistrat întârzieri la decolarea de pe aeroporturile din Bucureşti şi Sibiu, marţi dimineaţă, întrucât a fost nevoie de efectuarea operaţiunilor de degivrare. O altă cursă, Munchen - Sibiu, programată să sosească în cursul nopţii de luni spre marţi a fost anulată, motiv pentru care a fost anulată şi cursa retur, programată marţi dimineaţă, pasagerii fiind rerutaţi pe zborurile următoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului din Sibiu, cursa Munchen - Sibiu programată pentru sosire în cursul nopţii (00.55) a fost anulată de la destinaţie. Din acest motiv a fost anulată şi cursa Sibiu - Munchen programată pentru plecare marţi dimineaţă (06.05). Pasagerii vor fi rerutaţi pe cursele următoare.

"Condiţiile de operare la această oră sunt bune. Pot fi înregistrate întârzieri la decolare pentru cursele programate din cauza proceselor specifice în condiţii de iarnă (degivrare)", spun reprezentanţii Aeroporului Sibiu.

În intervalul orar 6.00 - 8.50, toate cele trei zboruri programate pentru plecare au decolat, înregistrând însă întârzieri din cauza necesităţii efectuării degivrării. Astfel, cursa Sibiu - Dortmund, programată să plece la 7.10, a decolat la 8.46, cursa Sibiu - Tel Aviv, programată să plece la 6.10, a decolat la 6.25, iar cursa Sibiu - Munchen (Tarom), programată să plece la 7.15, a decolat la 7.45.

La rândul lor, reprezentanţii Companiei Aeroporturi Bucureşti au anunţat că traficul se desfăşoară normal, fără întârzieri semnificative sau anulări de curse.

Unele curse pot înregistra totuşi întârzieri de 30-40 de minute, pentru că se efectuează degivrarea aeronavelor, au precizat aceştia, menţionând că suprafaţa de mişcare (piste, platforme, căi rulare) este deszăpezită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.