Nava de migranţi Aquarius, care a salvat zeci de mii de persoane de la înec în Marea Mediterană, şi-a încetat activitatea, a anunţat organizaţia Medici Fără Frontiere (MFF), scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MFF şi partenerul său SOS Mediterranee au informat că au fost forţate să îşi încheie operaţiunile din cauza unei „campanii de denigrare” din partea guvernelor europene.

Nava este blocată în portul Marsilia după ce i-a expirat numărul înregistrare alocat de Panama.

Aquarius era ultima navă cu activităţi caritabile de pe coasta Libiei.

„Este o zi neagră. Nu numai că Europa nu a putut furniza servicii de căutare şi salvare, ba chiar i-a sabotat pe alţii care încearcă să salveze vieţi”, a afirmat Vickie Hawkins, şefa Medici Fără Frontiere din Marea Britanie, într-un comunicat.

„Sfârşitul lui Aquarius înseamnă mai multe vieţi pierdute pe mare; mai multe morţi care ar fi putut fi evitate. Este un adevărat caz de ignorare din partea liderilor britanici şi europeni în timp ce bărbaţi, femei şi copii mor”, a adăugat ea.

Aproape 5.000 de migranţi au murit în 2016 încercând să traverseze Marea Mediterană din Africa şi Orientul Mijlociu, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) a ONU.

Numărul migranţilor care ajung în Italia a scăzut semnificativ de anul trecut după ce mai multe reţele de trafic de persoane au fost desfiinţate iar Uniunea Europeană a intensificat controalele gărzilor de coastă de pe coasta Libiei.

Datele OIM arată că peste 2.000 de persoane s-au înecat în 2018.

Procurorul general din Catania, Italia, a acuzat Medici Fără Frontiere că deversează deşeuri toxice la porturile din sudul Italiei şi a cerut închiderea Aquarius.

MFF a negat acuzaţiile şi a acuzat Italia că încearcă să scoată în afara legii operaţiuni de salvare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.