Lucrările la noua staţie de metrou ce va fi construită de Primăria Sectorului 4 între staţia Berceni, actual capăt de linie al Magistralei M2, şi Şoseaua de Centură, vor începe la jumătatea anului viitor şi ar putea fi gata abia în 2021, a anunţat marţi primarul Daniel Băluţă. Până la sfârşitul acestui an, specialiştii de la metrou vor realiza studiul de fezabilitate, care va costa 1,3 milioane de lei, bani asiguraţi din bugetul primăriei de sector, urmând ca prin acesta să fie stabilit şi costul final al lucrărilor, asigurat şi el tot din bugetul primăriei, şi felul în care va arăta staţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primarul Daniel Băluţă a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că studiul de fezabilitate va fi finalizat la sfârşitul anului şi va costa 1,3 milioane de lei, bani plătiţi de Primăria Sectorului 4. Lucrările de amenajare a noii staţii vor începe la jumătatea anului viitor şi vor dura 18 luni, pentru ca abia în cursul anului 2021 să poată fi dată în folosinţă.

Potrivit directorului Metrorex, Dumitru Şodolescu, noua staţie va avea un peron central, cu două linii. La început, însă, primăria va asigura banii doar pentru un singur fir, pe care se va circula în sistem pendulă, urmând ca în cel de-al doilea să investească Metrorex, după finalizarea acestor lucrări.

Astfel, de la staţia Berceni la noua staţie şi invers vor circula doar două trenuri, la itnerval de 15 minute. Garniturile vor fi luate din flota existentă a Metrorex, dintre cele din rezervă, a mai precizat directorul companiei de transport.

Cale de rulare de metrou şi infrastructura ei în acea zonă nu este folosită în prezent pentru transport, ci doar în mod ocazional pentru rezolvarea unor probleme tehnice, precum introducerea de şine de cale ferată în tuneluri.

Investiţia va fi asigurată din bugetul Primăriei Sectorului 4.

Consilierii generali şi-au dat acordul în şedinţa din 26 septembrie pentru ca Primăria Sectorului 4, prin Consiliul Local, să colaboreze cu Metrorex pentru constuirea noii staţii de metrou între Berceni, în prezent capăt de linie pe Magistrala 2, şi Şoseaua de Centură.

Cale de rulare de metrou şi infrastructura ei în acea zonă nu este folosită în prezent pentru transport, ci doar în mod ocazional pentru rezolvarea unor probleme tehnice, precum introducerea de şine de cale ferată în tuneluri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.