Sabia cu laser a lui Luke Skywalker din primul film al seriei ''Star Wars'', una dintre armele simbol folosite în cinematografie, va fi scoasă la licitaţie săptămâna viitoare, la Los Angeles, şi ar putea fi vândută până la 200.000 de dolari, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Licitatorul Profiles in History a anunţat luni că va scoate la vânzare alte 25 de obiecte din colecţia ''Star Wars'', inclusiv o cască originală de pilot din trupele TIE din primul film, din 1977, care ar putea fi vândută până la 300.000 de dolari.

Filmele "Star Wars" au avut încasări de miliarde de dolari la box office la nivel global iar recuzita şi costumele din saga ştiinţifico-fantastică pot fi adjudecate cu preţuri uriaşe la licitaţii. 

Un robot complet R2-D2, folosit în primul film din 1977, a fost vândut pentru 2,76 de milioane de dolari în 2017, iar o altă sabie cu laser, folosită de Skywalker, a atins la licitaţie suma de 450.000 de dolari anul trecut.

Sabia cu laser care este scoasă la vânzare săptămâna viitoare a fost folosită de actorul Mark Hamill, interpretul tânărului Skywalker din "Star Wars: A New Hope", şi a fost creată de Roger Christian, scenograf laureat cu Oscar. 

Loturile ''Star Wars'' vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii organizate în perioada 11-14 decembrie, la Los Angeles.

Alte loturi includ o cameră cu efecte vizuale, creată de compania regizorului George Lucas, Industrial Light and Magic, care a fost folosită, printre altele, în filmele ''The Empire Strikes Back'', ''Raiders of the Lost Ark'', ''E.T.''. Aceasta ar putea fi cumpărată pentru 150.000 de dolari.

O pereche de mâini de droid C-3PO, folosite în ''Return of the Jedi'', are o estimare stabilită între 40.000 şi 60.000 de dolari, în timp ce o cască Stormtrooper, care a fost folosită în filmul din 2015, ''Star Wars: The Force Awakens'', semnată de membrii principali ai distribuţiei, este estimată între 80.000 şi 120.000 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.