Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să discute cu omologii săi chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin pentru a pune capăt la ceea ce numeşte o cursă a înarmării devenită ”incontrolabilă”, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt sigur că, în viitor, preşedintele Xi şi cu mine, împreună cu preşedintele rus Putin, vom începe să vorbim despre o operire semnificativă a ceea ce a devenit o cursă majoră şi incrontrolabilă a înarmării. Statele Unite au cheltuit 716 miliarde de dolari (630 milioane de euro) anul acesta. Dement!”, a scris Trump într-un mesaj postat pe Twitter, la o zi după ce s-a întors de la summitul G20 în Argentina.

Locatarul casei Albe nu a făcut alte precizări cu privire la un eventual calendar sau la conţinutul acestor discuţii la care se referă, pe fondul unor tensiuni între Washington şi Moscova în acest dosar.

El a semnat în august o lege cu privire la cheltuieli militare în valoare de 716 miliarde de dolari, care înăspreşte reglementările, limitând investiţii chineze în societăţi americane în domeniul tehnologiei şi creşte investiţiile în domeniul antirachetă.

Armata americană a anunţat anul acesta că noua sa strategie de apărare naţională vizează înainte de toate China şi Rusia. În cadrul acestei schimbări de prioritate, anumite trupe staţionate în afara Statelor Unite urmează să fie repatriate.

În acelaşi timp, Trump şi-a anunţat la sfârşitul lui octombrie, retragerea din tratatul cu privire la controlul forţelor nucleare cu rază intermediară de acţiune (INF), semnat în 1987, către sfârşitul Războiului Rece, de către predecesorul său Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov, intrat în vigoare în anul următor.

Moscova a avertizat Washingtonul că va fi obligată să reacţioneze în vederea restabilirii echilibrului militar în cazul în care Trump îşi pune ameninţarea în practică.

Putin avertiza imediat că o asemenea retragerea ar putea săaibă consecinţe periculoase. ”Dacă toate acordurile sunt desfiinţate (...) nu va mai rămâne nimic în afară de cursa înarmării”, avertza el

Acest tratat elimină o clasă întreagă de rachete nucleare şi convenţionale terestre cu rază scurtă şi medie de acţiune, deţinute în Europa de cele două mari puteri.

Statele Unite nu sunt susţinute de către aliaţii lor europeni în noul conflict cu Moscova.

NATO acuză Rusia de încălcarea Tratatului INFprin dezvoltarea unui nou program de rachete cu rază lungă de acţiune, iar aliaţii nu vor un nou Război Rece şi o nouă cursă a înarmării”, a avertizat Jens Stoltenberg.

În lipsa unui tratat, anumite ţări europene se tem că Washingtonul ar nputea să desfăşoare din nou rachete nucleare cu rază intermediară de acţiune în Europa şi că Rusia ar putea să facă acelaşi lucru în enclava sa Kaliningrad, ceea ce ar transforma din nou Europa într-un potenţial câmp de bătălie nuclear.

În martie, China a anunţat o creştere a cheltuielilor sale militare cu 8,1%, cea mai importantă în ultimii trei ani, în vederea modernizării armatei sale, ceea ce i-a iritat pe vecinii săi japonez şi taiwanez.

Presa oficială chineză subliniază că acest buget reprezintă doar un sfert din cheltuielile militare ale Statelor Unite. Însă numărul investiţiilor militare chineze este foarte urmărit, specialişti în apărare sperând să găsească indicii cu privire la intenţii strategice ale Chinei în contextul în care ea dezvoltă noi capacităţi militare, şi anume avioane de vânătoare invizibile pe radar, protavioane şi rachete antisatelit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.