Sute de persoane au rupt joi cordonul de jandarmi pentru a intra în altarul Catedralei Mântuirii Neamului, temându-se că nu vor mai reuşi să intre în lăcaşul de cult până la ora 15:00, când va fi închis în vederea pregătirilor pentru slujba de Sfântul Andrei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Odată cu expirarea termenului până la care este permis accesul în altarul Catedralei, o mulţime a rupt cordonul instituit de jandarmi, urcând în fugă pe scările lăcaşului de cult. Unii dintre credincioşi au căzut, unii au fost ajutaţi să se ridice pentru a-şi continua drumul.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat pentru News.ro că se încearcă facilitarea accesului oamenilor în continuare.

"Va trebui limitat azi pentru că începe pregătirea spaţiului - montarea scaunelor - pentru slujba de mâine. Până la capătul zilei, va fi limitat accesul. Nu au fost incidente aşa cum s-a spus. Când sunt mulţi, oamenii se mai înghesuie. Oficial, nu avem un anunţ de prelungire. Cei din curte vor putea intra, nu îi va scoate nimeni", a afirmat Bănescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.