Premierul britanic Theresa May continuă miercuri să depună eforturi - într-o vizită în Scoţia şi într-o sesiune de interpelări în Parlamentul britanic - de a convinge că acordul Brexitului încheiat cu UE este legitim, în contextul în care documentul este ţinta unor critici multiple în Regatul Unit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atmosfera promite să fie animată în Parlament, la Westminster, cu ocazia tradiţionalei sesiuni săptămânale de interpelări a premierului, un exerciţiu în cadrul căruia conducătoarea conservatoare se va confrunta cu deputaţi foarte sceptici faţă de acest ”tratat al retragerii” aprobat de către liderii statelor membre UE după 17 luni de negocieri.

Convingerea parlamentarilor britanici reprezintă o miză crucială pentru Theresa May, în contextul în care textul riscă să fie respins prin votul prevăzut la 11 decembrie.

May dispune doar de o majoritate fragilă de zece mandate în Camera Comunelor. Or aliatul său nord-irlandez, partidul unionist DUP se opune acordului, la fel ca aproximativ 80 de deputaţi conservatori care susţin Brexitul dur, laburiştii, eurofilii din Partidul Liberal Democrat (Lib-dem) şi deputaţii scoţieni separatişti.

În nordul regatului, May urmează să efectueze miercuri o vizită în apropiere de Glasgow, cel mai important oraş din Scoţia, o nouă etapă a turneului său al cărui obiectiv este să-i convingă pe britanici, pe care l-a început marţi în Ţara Galilor şi în Irlanda de Nord.

”Este un acord bun pentru angajatorii scoţieni şi care va proteja locurile de muncă”, urmează să declare premierul, potrivit unor fragmente dintr-un discurs comunicate în avans de serviciile sale.

UN ACORD ”INACCEPTABIL”

Theresa May va încerca mai ales să dea asigurori în problema pescuitului, un subiect extrem de sensibil în Scoţia, în care acest sector deţine un loc strategic în economia regională.

”Am apărat întotdeauna cu fermitate interesele pescarilor scoţieni şi o voi face întotdeauna”, urmează ea să spună şi să laude că a ţinut piept UE în negocieri în acest subiect. ”De-a lungul întregului proces de negociere, UE a menţinut că dorea să lege accesul (britanicilor) pe piaţa (europeană) de accesul (europenilor în zone de pescuit brtanice). Ea nu a reuşit nici în acordul retragerii şi nici în declaraţia politică (privind viitoarea relaţie cu UE)”.

Acordul aprobat duminică prevede ca pescarii europeni să-şi păstreze accesul în apele teritoriale britanice şi ca britanicii să rămână supuşi cotelor de pescuit europene pe perioada tranziţiei care va urma Brexitului. Însă în el se precizează că este necesar să se încheie un acord mai târziu, până la jumătatea lui 2020, în vederea soluţionării acestei probleme.

Înainte de vizita Theresei May, premierul scoţian Nicola Sturgeon, şefa partidului separatist SNP (stânga), a denunţat marţi acordul, invocând un studiu publicat de Guvernul său potrivit căruia o ieşire din UE în aceste condiţii îi vor ”sărăci şi mai mult” pe scoţieni.

Această ”analiză arată prin ce acordul încheiat de premier este inacceptabil pentru Guvernul scoţian şi prejudicabil poporului scoţian”, a insistat Sturgeon.

Un acord ”inacceptabil” este formula folosită marţi de conducătoarea DUP Alerne Foster, la finalul unei întâlniri, la Belfast, cu Theresa May, un lucru care marchează dificultăţile cu care se confruntă conducătoarea britanică în întreprinderea sa de persuadare.

Respingând statutul special al Irlandei de Nord prevăzut în acord cu scopul de a evita o frontieră fizică pe Insula Irlanda, Foster a îndemnat-o pe May să acţioneze în vederea altei ”căi”.

May ar putea să găsească un pic de susţinere în publicarea diagnosticului Băncii Angliei al rezistenţei sistemului financiar după ieşirea din UE, ale cărei concluzii ar urma să prezinte din nou scenariul catastrofic al unui Brexit fără acord.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.