Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a scris, marţi, pe Facebook, referitor la propunerea de limitare a dreptului de a lucra în Uniunea Europeană că ”nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile şi nemerniciile care ies pe gura lor”. Acesta povesteşte umilinţele pe care le-a trăit, muncind în străinătate pe vreme când românii nu aveau acest drept, şi afirmă că dreptul de muncă pentru români a fost acordat de ţările UE doar după mulţi ani, după negocieri lungi şi după umilinţele a milioane de români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Patru ani, ca student, pentru a mă întreţine, am luat doar joburile pe care colegii mei din Austria, Ungaria, Polonia sau chiar Turcia le refuzau, pentru că eu, român, nu aveam drept de muncă. Încă doi ani după, am muncit în Austria pe jumătate din cât ar fi trebuit să primesc. Pentru că eu, român, nu aveam drept de muncă. Ani în şir, milioane de români alungaţi din ţară de sărăcia şi mizeria în care îi aduseseră politicienii hoţi şi proşti au lucrat la negru, fără asigurare de sănătate şi fără alte drepturi, doar pentru că veneau dintr-o ţară condusă de aceiaşi politicieni hoţi şi proşti. Dreptul de muncă pentru români a fost acordat de ţările UE doar după mulţi ani, după negocieri lungi şi după umilinţele a milioane de români”, a scris, marţi, pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii.

Acesta a continuat, afirmând că ”nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile şi nemerniciile care ies pe gura lor”.

”Ce i se năzare acum domnului Orlando Teodorovici? Să propună chiar el reinstituirea restricţiilor. Un ministru român, plătit din bani publici de români, vrea reinstituirea restricţiilor pentru români. Nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile şi nemerniciile care ies pe gura lor sau din Parlament. Oare cât îi va mai suporta acest popor? «Capul plecat sabia nu îl taie?» Capul plecat niciodată nu va găsi drumul. Capul plecat niciodată nu merită respect şi niciodată nu îl va primi. Capul plecat nici nu mai trebuie să fie tăiat... i se mai pune doar un belciug în nas”, a mai scris Voiculescu.

Ulterior, într-un alt mesaj postat tot pe Facebiik, Voiculescu a comentat şi intenţia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, de a obliga medicii rezidenţi să rămână în ţară o anumită perioadă de timp.

”Aud că doamna ministru Sorina Pintea propune ca medicii rezidenţi să fie obligaţi să rămână să lucreze în ţară. Perfect. Nu ştiu cum s-a gândit dânsa, dar propun ca de mâine să le asigure tuturor POSTURI, fiecăruia după calificarea sa. De condiţii de pregătire şi de lucru nu mai vorbim... că astea nu se fac din pix şi pesedeul doar aşa ştie”, a mai scris Vlad Voiculescu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus, marţi, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că doreşte limitarea la 5 ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene (UE), în contextul în care angajaţii plecaţi din România, la muncă în Germania, nu se mai întorc ”în veci”.

Tot marţi, ministrul Sănătăţii, Sotina Pintea, a declarat că se ia în calcul încheierea unui act adiţional la contractele de muncă ale medicilor rezidenţi, astfel încât aceştia să rămână un anumit număr de ani în ţară, după finalizarea studiilor. Pintea spune că aceştia sunt finanţaţi direct din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar salariile lor au crescut considerabil.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.