NASA a postat pe contul său de Facebook o imagine a lui Marte, după ce sonda spaţială InSight a ajuns pe planetă. Imaginea a fost transmisă de unul dintre cei doi sateliţi gemeni, CubeSat, care au transmis şi imagini din timpul celor şapte luni petrecute în spaţiu de InSight, inclusiv din momentul în care sonda spaţială a ajuns pe Marte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"O imagine de rămas bun a lui Marte, noua casă a misiunii NASA InSight, realizată de unul dintre cei doi sateliţi MarCO care au urmărit misiunea şi au transmis date de la momentul ajungerii pe Marte", este comentariul care însoţeşte fotografia.

Sonda spaţială InSight a ajuns luni pe Marte, la aproape şapte luni de la lansare, în data de 5 mai. Conform CNN, la câteva minute după ce  ajuns pe Marte, InSight a transmis un semnal către NASA, inclusiv o imagine a suprafeţei planetei, momentul fiind întâmpinat cu aplauze de echipa care coordonează misiunea.

 InSight a ajuns în regiunea Elysium Planitia, numită de astronomi "cea mai mare parcare de pe Marte".

"Astăzi, am ajuns cu succes pe Marte, pentru a opta oară în istoria omenirii", a declarat directorul NASA, Jim Bridenstine, adăugând că InSight va studia interiorul planetei Marte şi va furniza date ştiinţifice importante în condiţiile în care se fac pregătiri pentru a trimite stronauti pe Lună şi mai târziu pe Marte.

InSight - Sistem de Explorare Internă utilizând Investigaţii Seismice, Geodezia şi Transferul de Căldură - va explora în profunzime planeta Marte, misiunea urmând să dureze doi ani. 

Odată ajunsă pe suprafaţa planetei, misiunea InSight nu va începe imediat, ci va începe cu montarea mai multor instrumente necesare pentru toate experimentele geologice planificate de  NASA, un proces estimat să dureze 2- 3 luni. Abia după aceea  vor putea începe studiile pentru care InSight a fost trimisă pe Marte.

Doar 40% din misiunile pe Marte au reprezentat un succes, în parte şi din cauza atmosferei planetei, care este foarte subţire, 1% din cea a Pământului.

Vicepreşedintele american Mike Pence a avut o convorbire telefonică cu directorul NASA, căruia i-a transmis felicitări pentru succesul misiunii, pe care o consideră "o realizare monumentală".

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.