Un savant din China a anunţat naşterea primilor copii modificaţi genetic din lume, el susţinând că a modificat embrionii pentru a-i face mai rezistenţi la virusul HIV, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest tip de modificare a genelor este interzis în majoritatea ţărilor deoarece tehnologia este încă experimentală, iar schimbările în ADN se pot transmite în generaţiile viitoare, cu consecinţe necunoscute. Mulţi oameni de ştiinţă consideră că această practică este foarte nesigură, iar unii l-au acuzat pe cercetătorul chinez că face experimente pe oameni.

Cercetătorul, He Jiankui de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Shenzen, a declarat că a modificat embrionii pentru şapte cupluri, în timpul tratamentelor pentru fertilitate, până în acest moment rezultând o singură sarcină. El a declarat că scopul lui a fost să implementeze abilitatea de a rezista la posibile infecţii cu HIV în viitor. El a declarat că părinţii implicaţi au refuzat să fie identificaţi sau intervievaţi. Jiankui nu a precizat unde locuiesc ei sau unde a fost făcut experimentul.

Nu există nicio confirmare independentă a afirmaţiilor sale şi munca sa nu a fost publicată în niciun jurnal ştiinţific, unde ar putea fi confirmată de alţi experţi.

Jiankui a făcut dezvăluirea, luni, în Hong Kong, unuia dintre organizatorii unei conferinţe internaţionale de modificare a genelor, care va începe marţi. „Simt o responsabilitate pentru a nu face din asta doar o premieră, ci un exemplu. Societatea va decide ce să facă mai departe”, a declarat el.

Unii oameni de ştiinţă au fost uimiţi să audă aceste afirmaţii, pe care le-au condamnat. „Este de neconceput... să faci experimente pe oameni nu este moral şi nici etic”, a declarat Kiran Musunuru, expert în modificarea genelor la Universitatea din Pennsylvania. „Dacă este adevărat, experimentul este monstruos. Embrionii erau sănătoşi. Fără nicio boală. Modificarea genelor este în faza experimentală şi încă este asociată cu mutaţii capabile să cauzeze probleme, inclusiv dezvoltarea cancerului”, a spus şi Julian Savulescu, profesor de etică la Universitatea din Oxford.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.