Puterea siriană a acuzat grupări ”teroriste” că au comis un atac chimic în oraşul Alep, o dramă care a provocat sute de cazuri de sufocare şi a antrenat raiduri, ca represalii, ale aliatului rus, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O importantă coaliţie rebelă a dezminţit orice implicare în atacul de sâmbătă seara, la Alep, metropola nordului ţării aflată în mâinile regimului, după ce autorităţile siriene şi aliatul lor rus au evocat un posibil recurs la ”gaz de clor”.

Într-o ţară devastată din 2011, de un război ce s-a soldat cu peste 360.000 de morţi, puterea lui Bashar al-Assad este cea care a fost cel mai adesea acuzată că a folosit arma chimică în atacuri adesea sângeroase.

Însă sâmbătă autorităţile au acuzat ”grupuri teroriste” - o terminologie obişnuită a regimului care nu face distincţie între jihadişti şi rebeli - că au atacat Alepul.

Potrivit unui fotograf AFP, zeci de persoane - inclusiv femei şi copii - au venit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un spital din Alep, unii întinşi pe tărgi ale Semilunei Roşii sau aduşi de apropiaţi.

Răniţii păreau să prezinte ameţeli şi le era greu să respire. Ei au fost îngrijiţi cu ajutorul unor măşti cu oxigen, pe care le-au purtat timp de 15 minute.

Agenţia oficială de presă Sana a anunţat ”107 cazuri de sufocare”.

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) a anunţat 94 de cazuri de sufocare, majoritatea pacienţi care au putut părăsi spitalul.

Comandantul Poliţiei din Alep, citat de Sana, a acuzat ”gripările teroriste” că au folosit ”obuze conţinând gaze toxice”. La Moscova, Ministerul Apărării a evocat ”obuze de 120 de milimetri care conţineau clar clor”.

”ACUZAŢII MINCINOASE”

Ca represalii, ”atacuri aeriene au fost efectuate de către avioane ale armatei ruse” vizând poziţii ale ”teroriştilor”, potrivit Ministerului rus al Apărării. ”Toate ţintele au fost distruse”.

Aceste raiduri, primele după mai bine de o lună, au vizat teritorii aflate sub controlul jihadiştilor şi rebelilor în apropiere de oraşul Alep, potrivit SOHR.

Ele au fost comise în pofida unui acord încheiat, în septembrie, de Rusia, aliata regimului, şi Turcia, susţinătoarea rebelilor, vizând să implementeze un armistiţiu şi să înfiinţeze o ”zonă demilitarizată” care să despartă teritoriile insurgente de regiunile guvernamentale în provinciile vecine Alep şi Idleb (nord-vest).

Ministrul turc al Apărării şi omologul său rus au discutat duminică la telefon, ”evocând ultimele provocări care (...) vizează să dăuneze acordului”, a anunţat Ankara într-un comunicat, fără să furnizeze detalii.

De la sfârşitul lui 2016, Alepul se află sub controlul regimului. Însă sectoare de la periferia de vest a oraşului se află sub controlul unor grupări rebele şi jihadiste.

Rebelii şi jihadiştii deţin controlul - în mare parte - în provincia Idleb.

Fronul Naţional de Eliberare, alianţa rebelă cea mai importantă prezentă în provinciile Alep şii Idleb, a dezminţit orice implicare în atac.

”Noi dezminţim acuzaţiile mincinoase ale regimului cu privire la un atac vizând Alepul care ar fi fost comis de către revoluţionari (...) cu proiectile conţinând gaz cu clor”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al coaliţiei, Naji Moustapha.

”Numai regimul criminal şi gangul său posedă (aceste arme) şi le folosesc în Siria”, denunţă el.

Grupările jihadiste prezente în sector, inclusiv organizaţia Hayat Tahrir al-Sham şi gruparea Huras al-Din, cu legături cu Al-Qaida, nu au reacţionat.

”PRETEXT”

În cursul întregului conflict, regimul a fost acuzat de ONU şi capitale occidentale că face uz de armament chimic, ceea ce acesta a dezminţit mereu.

În aprilie, puterea a fost arătată cu degetul într-un atac chimic în Ghouta de Est, un fost bastion insurgent aflat la porţile Damascului, soldat cu 40 de morţi civili, potrivit unor salvatori din zone rebele. Occidentalii au efectuat atacuri, ca represalii, vizând regimul lui al-Assad.

În 2016, o comisie de anchetă ONU şi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC) a anunţat că elicoptere militare siriene au răspândit gaz de clor cel puţin în doup localităţi din Idleb, la Talmenes în 2014 şi la Sarmin în 2015.

Această comisie a acuzat, de asemenea, jihadişti - gruparea Statul islamic (SI) - că au folosit, în 2015, gaz muştar la Marea, în provincia Alep.

Despre atacul de sâmbătă de la Alep, negociatorul-şef al opoziţiei siriene în exil Nasr al-Hariri a acuzat regimul al-Assad de fabricarea ”unui pretext cu scopul de a lansa o operaţiune militară în nordul sirian”.

Idlebul a scăpat în ultimul moment unei ofensive a regimului, mulţumită acordului cu privire la ”zona demilitarizată”.

Această ”zonă demilitarizată” urma să fie implementată în octombrie, în urma unei retrageri din sector a unor jihadişti, care au rămas, până la urmă, pe loc. Ciocniri au loc - în această zonă - cu regularitate între armată, rebeli şi jihadişti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.