Germania speră ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană (UE) în mod ordonat, dar este pregătită de un Brexit fără acord, declară ministrul german al Finanţelor Olaf Scholz într-un interviu publicat vineri, cu două zile înaintea summitului extraordinar de la Bruxelles dedicat aprobării acordului asupra Brexitului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia Europeană (CE) şi Marea Britanie s-au pus de acord joi asupra unui proiect de ”declaraţie politică” cu privire la relaţiile lor viitoare, după divorţ, însă noi puncte de dezacord au apărut, în contextul în care şefii de stat şi de guverne ai ţărilor membre UE se reunesc duminică într-un summit extraordinar în vederea validării ”acordului retragerii” încheiat săptămâna trecută.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat miercuri că Germania va susţine acordul asupra Brexitului negociat de Londra şi Bruxelles, exprimându-şi speranţa ca obiecţiile Spaniei pe tema Gibraltarului să fie soluţionate până la summitul european de duminică.

Un Brexit fără acord ar fi ”cel mai rău rezultat pentru Europa, dar mai ales pentru marea Britanie, pentru că va avea consecinţe grave asupra economiei britanice”, declară Olaf Scholz în acest interviu acordat cotidianului Passauer Neue Presse.

”Noi suntem minuţios pregătiţi în ambele cazuri, un Brexit sub control ori nu. Cele două scenarii prezintă provocări, dar le putem depăşi şi vom reuşi”, a adăugat el.

Ministrul german al Finanţelor evocă de asemenea cazul Italiei, după ce Comisia Europeană a făcut miercuri primul pas către o procedură de sancţionare a Romei, al cărei buget încalcă, acuză Bruxellesul, regulile Uniunii.

Olaf Scholz apreciază că propunerile Italiei nu sunt toate rele, însă el îndeamnă Guvernul italian să-şi implementeze reformele în mod treptat.

”Atunci când ai o asemenea datorie publică, trebuie să acţionezi cu prudenţă şi nu poţi să-ţi pui în practică toate proiectele dintr-o dată”, apreciază el în acest interviu.

”Propunerile Comisiei Europene făcute Italiei sunt corespunzătoare”, mai apreciază ministrul german, precizând că nu preconizează o nouă criză în zona euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.