Muzeul Anne Frank, care poartă numele adolescentei evreice deportată împreună cu familia sa în lagărele de concentrare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost renovat pentru a se adapta "noii generaţii" care vizitează în masă casa în care tânăra s-a ascuns de nazişti, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După doi ani de lucrări, muzeul din Amsterdam şi-a prezentat noua înfăţişaredestinată să răspundă întrebărilor publicului tânăr, ale căror cunoştinţe despre războiul dintre anii 1939-1945 s-au estompat de-a lungul timpului. 

Regele Olandei, Willem-Alexander a fost invitat de onoare la prezentarea muzeului refăcut, construit în jurul casei de pe marginea unui canal unde a trăit familia Frank între 1942 şi 1944. 

"În fiecare an, 1,2 milioane de persoane vizitează Casa Anne Frank şi jumătate dintre ele au mai puţin de 30 de ani. Deci, avem un public foarte tânăr", a declarat pentru AFP directorul general al muzeului, Ronald Leopold. 

Fotografii din Muzeul Anne Frank
Fotografii din Muzeul Anne Frank

"Interesul pentru război şi istoria Annei Frank este mai degrabă în creştere decât în descreştere, dar cunoştinţele despre subiect sunt diminuate. Trebuie să furnizăm mai mult context şi fond istoriei Annei", a continuat managerul. 

Muzeul oferă oportunitatea de a vizita camerele secrete, accesibile pe o uşă mascată de o bibliotecă falsă, unde adolescenta trăia cu tatăl ei Otto, mama Edith, sora Margot şi patru alte persoane. 

Anne Frank a fost arestată de Gestapo la vârsta de 15 ani. Ea a murit de tifos la începutul anului 1945, la mai puţin de un an de când a fost capturată şi chiar înainte de sfârşitul războiului, în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, la câteva zile după sora ei în vârstă de 19 ani. Tatăl ei Otto a fost singurul supravieţuitor, mama a murit la Auschwitz. 

Muzeul a rămas deschis în timpul celor doi ani de restaurare, o "provocare imensă", mărturiseşte directoarea administrativă, Garance Reus-Deelder.

Un ghid audio va oferi mai multă informaţie privind contextul istoric, iar expoziţii despre progresul lent cu privire la sentimentele de ură faţă de evrei începând din 1933, an în care familia Frank va decide să fugă din Germania şi să se mute la Amsterdam, sunt câteva noutăţi.  

"Vrem într-adevăr să încurajăm noua generaţie să viziteze Casa Anne Frank", a subliniat Reus-Deelder. Clădirea dispune de o nouă intrare "pentru a pune capăt lungilor şiruri de aşteptare". 

Printre piesele noi expuse figurează o scrisoare emoţionantă a directoarei şcolii lui Margot, sora mai mare a Annei, în care ea le scrie autorităţilor naziste: "Am onoarea de a vă prezenta lista numelor de copii cu sânge evreiesc". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.