Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată de către fostul şef al Guvernului italian Silvio Berlusconi, care îi cere să-i anuleze condamnarea la şase ani de ineligibilitate, urmează să ia o hotărâre la 27 noiembrie, a anunţat miercuri într-un comunicat CEDO, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, a informat - cu toate acestea - CEDO, la sfârşitul lui iulie, că-şi retrage petiţia, după ce a fost ”reabilitat” în mai de Tribunalul de aplicare a pedepselor de la Milano, a precizat Curtea.

La 27 noiembrie, Curtea va avea, astfel, două posibilităţi, potrivit unei surse apropiate dosarului - fie să se pronunţe asupra fondului, în cazul în care consideră că problema principală este totuşi necesar să fie tratată, fie să constate pur şi simplu retragerea petiţiei.

Interdicţia impusă lui Il Cavaliere de a exercita vreun mandat public timp de şase ani a fost pronunţată după ce acesta a fost condamnat de fraudă fiscală în 2013, în dosarul Mediaset.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.