Controversata desemnare de către Donald Trump a lui Matthew Whitaker în postul de secretar al Justţiei se află de-acum pe mâna Curţii Supreme, căreia jurişti i-au solicitat să se pronunţe asupra legalităţii deciziei luate săptămâna trecută de către locatarul Casei Albe, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unora dintre criticii săi, nominalizarea lui Matthew Whitaker, un apropiat al lui Trump, în locul lui Jeff Sessions încalcă Constituţia şi legislaţia federală.

Juriştii care au solicitat avizul Curţii Supreme consideră că actualul adjunct al secretarului Justiţiei Rod Rosenstein ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Jeff Sessions.

Curtea Supremă nu este, însă, obligată să se pronunţe.

Democraţii se tem că Trump încearcă să facă rău anchetei efectuate de către echipa procurorului special Robert Mueller cu privire la amestecul rus în campania electorală prezidenţială din 2016 şi lao eventuală complicitate între Kremlin şi membri ai echipei de campanie a lui Trump.

Ei îi reproşează lui Matthew Whitaker faptul că este un opozant aprig al acestei anchete şi au cerut secretarului interimar al Justiţiei să se recuze de la supervizarea anchetei.

Donald Trump, care neagă orice complicitate între membri ai echipei sale şi reprezentanţi ruşi, denunţă ancheta drept o ”vânătoare de vrăjitoare”.

Moscova dezminte orice ameste în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.