Poliţiştii craioveni au stabilit că maşina care nu a oprit, marţi seară, la semnalul patrulei şi asupra căreia au fost trase focuri de armă era condusă de un adolescent de 16 ani din judeţul Olt. Deocamdată, el a nu a fost găsit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au stabilit faptul că, la volanul autoturismului care nu a oprit la semnal, s-ar fi aflat un tânăr de 16 ani, din judetul Olt.

De asemenea, întrucât maşina i-ar fi fost pusă la dispoziţie de către bărbatul de 45 de ani, care se afla în autoturism, în cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism fara a deţine permis de conducere şi încredinţarea autoturismului unei persoane care nu deţine permis de conducere. Deocamdată adolescentul de 16 ani nu a fost găsit.

Marţi seară, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe Calea Bucureşti.

“Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi a mărit viteza de deplasare, s-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Conducătorul auto a mărit din nou viteza de deplasare, efectuând totodată manevre care au pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, fapt pentru care poliţiştii au efectuat somaţiile legale şi au tras mai multe focuri de armă, atât în plan vertical cât şi asupra autoturismului respectiv”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Bărbatul care se afla la volan a oprit autoturismul şi a fugit într-o direcţie necunoscută, poliţiştii urmărind şi imobilizând doi pasageri de 15 şi 45 de ani, din judeţul Olt. Maşina urmărită este înmatriculată în Bulgaria.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.