Platforma online Autovit.ro a anunţat, marţi, că organizează cea de-a cincea ediţie de Black Friday începând din 16 noiembrie, iar cumpărătorii vor putea alege dintr-o gamă de peste 300 de autoturisme cu reduceri de până la 50%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partenerii Autovit.ro au pregătit autoturisme de la cele mai căutate branduri de către români: Volkswagen, Opel, Audi, Dacia, Ford, Skoda, Mercedes şi BMW. În plus, platforma a anunţat că pregăteşte şi o serie de oferte unde reducerile vor ajunge până la 50%.

”Pentru a beneficia de ofertele de Black Friday, utilizatorii trebuie să parcurgă câţiva paşi simpli: să sune la dealerul care propune oferta şi să achite un avans pentru a rezerva maşina dorită”, se arată în comunicat.

Ca valoare a discount-ului, vor exista maşini şi cu 20.000 euro mai ieftine decât în mod obişnuit, potrivit companiei. Oferta de Black Friday este completată şi de preţuri speciale pentru camioane şi utilaje grele, cu reduceri de peste 30%.

“Anul trecut, valoarea reducerilor de Black Friday a însumat peste 1 milion de euro, iar valoarea maşinilor scoase la vânzare a atins suma de 6,9 milioane de euro. Tocmai de aceea, anul acesta ne-am depăşit limitele şi am reuşit să aducem alături o serie de parteneri noi şi să creştem atât numărul ofertelor, cât şi valoarea discounturilor”, a declarat Business Manager Autovit.ro, Andrei Dumuţa.

Apetitul utilizatorilor români pentru autoturisme de Black Friday a crescut de la an la an, traficul înregistrat în secţiunea de Black Friday în 2017, de 197.000 de vizitatori unici, fiind cu 181% mai mult comparativ cu ediţia din 2016 şi cu 60% mai mult decât numărul vizitatorilor într-o zi obişnuită, potrivit companiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.