Tiruri de rachete palestiniene şi atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza au avut loc în noaptea de luni spre marţi, prelugind cea mai gravă confruntare de la sfârşitul războiului din 2014 şi reînviind spectrul unui nou conflict, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel puţin patru palestinieni au fost ucişi în aceste confruntări care s-au soldat cu un mort şi zeci de răniţi în teritoriul israelian. Bărbatul ucis în Israel este un palestinian. Poliţia israeliană a anunţat că verifică motivul prezenţei sale la Ashkelon.

Începând de luni după-amiaza, aproximativ 400 de tiruri de proiectile au fost numărate de către armata israeliană, care a anunţat că a efectuat atacuri, ca represalii, vizând 150 de poziţii ale mişcării palestiniene islamiste Hamas şi ale aliatului său Jihadul Islamic.

Această escaladare are loc după luni de tensiuni ce alimentează temeri cu privire la izbucnirea unui al patrulea război în decurs de zece ani între Israel şi Hamas, formaţiune ce guvernează singură enclava palestiniană aflată sub blocadă, situată între Israel, Egipt şi Marea Mediterană.

Nimic nu permite să se spună dacă aceste tensiuni, mult mai îndelungate decât alte episoade precedente, se vor linişti la rândul lor sau dacă escaladarea va continua şi va face să eşueze eforturi depuse de săptămâni în vederea contracarării unei noi confruntări.

Armata israeliană şi aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, au făcut schimburi de tiruri puternice de rachetă. Sirene de alertă au răsunat toată seara, luni, şi o parte a nopţii de luni spre marţi, în localităţi israeliene din apropierea Fâşiei Gaza, trimiţând sau menţinând locuitori în adăposturi.

Orele de marţi au fost anulate în mai multe comune, iar locuitorii au primit instrucţiuni să nu se se îndepărteze de adăposturi.

Armata israeliană a mobilizat trupe suplimentare şi mijloace semnificative şi a desfăşurat baterii antirachetă suplimentare, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Jonathan Conricus.

Un jurnalist AFP a văzut tancuri trimise către Fâşia gaza - o scenă familiară în perioade de alarmă.

”Suntem pregătiţi să ne intensificăm efortul împotriva organizaţiilor teroriste”, a declarat Conricus pentru presă.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu urma să-şi reunească marţi Cabinetul de securitate, un forum restrâns însărcinat cu problemele cele mai sensibile, potrivit presei.

Emisarul special ONU Nikolai Mladenov a anunţat că el continuă să colaboreze cu Egiptul vecin cu scopul de a trage Fâşia Gaza de pe ”marginea prăpastiei”. ”Escaladarea din ultimele 24 de ore este extrem de periculoasă şi ignorată”, a scris el într-un mesaj postat pe Twitter.

Zeci de israelieni au fost uşor răniţi, mai ales de schije, potrivit salvatorilor.

Cele mai multe proiectile au căzut în zone nelocuite, a anunţat armata, însă clădiri au fost atinse în mod direct, inclusiv una la Ashkelon.

O femeie a fost mai întâi scoasă din clădire, în stare critică. Apoi salvatori au descoperit în dărâmături rămăşiţele unui bărbat care nu a fost identificat, dar care s-a dovedit a fi un palestinian în vârstă de aproximativ 40 de ani, potrivit presei.

Numeroşi palestinieni muncesc în israel.

Angrenajul militar a fost pornit luni după-amiaza, după ce un militar israelian a fost rănit grav într-un tir de rachetă antitanc vizând un autobuz staţionat în apropiere de kibuţul Kfar Aza, nu departe de Fâşia Gaza, în nord. Potrivit salvatorilor, tânărul în vârstă de 19 ani se află în stare critică.

Armata israeliană a început, atunci, să atace aerian Fâşia Gaza şi i s-a răspuns cu un baraj de proiectile.

INCURSIUNE

Cel puţin patru palestinieni au fost uciţi în atacuri aeriene, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, care a anunţat de asemenea nouă răniţi.

Aviaţia israeliană a distrus luni seara sediul Al-Aqsa TV - postul mişcării islamiste palestiniene Hamas - şi un fost hotel în care se aflau birourile serviciilor de securitate, în centrul oraşului Gaza.

Fâşia Gaza şi zone din jurul ei sunt, de la sfârşitul lui martie, prada unor tensiuni între Israel, Hamas şi aliaţii mişcării, care au culminat în multe rânduri într-o intensificare a violenţelor şi s-au potolit, până acum, după câteva ore.

O astfel de intensificare a avut loc duminică, în cursul unei incursiuni extrem de riscante a forţelor speciale israeliene - care se pare că s-a terminat rău.

Israelul a evocat - imprecis - o operaţiune de culegere de informaţii. Brigăzile al-Qassam au denunţat însă o operaţiune clandestină a unor militari care au avansat incognito în enclavă, la bordul unei maşini civile palestiniene, până când acoperirea le-a fost dejucată de o patrulă.

Unitatea ar fi fugit apărată de tiruri de protecţie ale aviaţiei israeliene şi ar fi fost evacuată de la frontieră cu un elicopter israelian.

Şapte palestinieni - inclusiv un comandant local al aripii armate a Hamas - şi alţi cinci membri ai Brigăzilor al-Qassam, dar şi un locotenet-colonel israelian au fost omorâţi.

ARMISTIŢIU DURABIL

Acesta este cel de-al doilea militar israliean ucis de la sfârşitul lui martie. Cel puţin 231 de palestinieni au fost ucişi în tiruri israeliene de la această dată.

Brigăzile al-Qassam au revendicat tirul de rachetă antitanc vizând autobuzul şi tiruri de rachete ca răspuns la ”crima” de duminică. Armata israeliană nu a confirmat că autobuzul transporta militari.

Netanyahu, care s-a întors mai devreme de la Paris, duminică, s-a întâlnit cu ministrul Apărării Avigdor Lieberman şi cu conducători în domeniul securităţii. Nicio decizie nu a fost făcută publică în urma acestor consultări.

Semne ale unei posibile destinderi s-au succedat în ultimele săptămâni - precum transferul, săptămâna trecută, a 15 milioane de dolari plătiţi de Qatar, un vechi susţinător al Hamasului, în vederea plătirii cel puţin în parte a funcţionarilor Hamas.

Această operaţiune a avut loc în urma unor eforturi depuse de luni de zile de Egipt şi ONU în vederea unui armistiţiu durabil între Israel şi Hamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.