Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că îi cere preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să demisioneze din conducerea Parlamentului şi să se pună la dispoziţia justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Solicit demisia din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului Călin Popescu Tăriceanu şi punerea la dispoziţia Justiţiei. Cererea de urmărire penală este o formă prin care domnul Tăriceanu, în cazul în care se consideră nevinovat, se poate apăra de suspiciunile şi de acuzaţiile care i se aduc, pentru că, în ultimă instanţă, decizia dacă un cetăţean este sau nu vinovat este luată de instanţele de judecată. Orice încercare de victimizare politică, ca urmare a formulării acestei cereri de urmărire penală, nu face altceva decât să arate odată în plus că Dragnea şi cu Tăriceanu folosesc puterea politică nu pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor, nu pentru a pune în practică programul de guvernare cu care s-au prezentat în faţa cetăţenilor, ci că uzează de puterea politică dobândită numai în scop personal şi numai pentru a scăpa de anchetele penale sau de urmările faptelor comise de cei doi. De asemenea, solicităm senatorilor să voteze aşa cum va vota PNL - şi anume în favoarea cererii de urmărire penală”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele PNL a amintit că săptămâna viitoare va fi aprobat raportul privind MCV şi că se va dezbate şi va fi votată în Parlamentul European o rezoluţie privitoare la România.

”Facem un ultim apel către partidele din coaliţia majoritară şi către Tăriceanu şi Dragnea, suntem în ceasul al doisprezecelea, România şi mai ales autorităţile guvernamentale şi majoritatea parlamentară nu mai pot să-şi bată joc de imaginea României şi de interesele fundamentale ale României. După toate informaţiile pe care le avem, raportul privind MCV va fi un raport extrem de critic. De asemenea, a apărut în România şi opinia publică din România deja cunoaşte proiectul rezoluţiei care urmează să se dezbată şi să fie votată în Parlamentul European. Solicităm din nou majorităţii guvernamentale să aprobe solicitarea formulată de PNL şi să ia decizia în conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, să solicite asistenţa experţilor Comisiei de la Veneţia şi asistenţa experţilor Comisiei Europene în procesul de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală şi de asemenea, ale celor trei legi ale justiţiei şi de asemenea, să transpună în practică toate recomandările Comisiei de la Veneţia şi punctele de vedere exprimate de la nivelul partenerilor noştri internaţionali”, a declarat Orban.

El a spus că refuzul de a face acest minim gest de bună intenţie nu va face altceva decât să afecteze grav interesele României, existând un risc foarte mare ca România şi cetăţenii români să aibă de suferit de pe urma ”deciziilor şi acţiunilor nedemocratice, antieuropene pe care le iau şi le fac membrii coaliţiei majoritare, în special domnul Dragnea şi cu domnul Tăriceanu”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru încheierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. Miercuri seară, Tăriceanu spunea că la Senat nu a venit nicio cerere de la DNA. Astăzi, Claudiu Manda a spus că el a primit miercuri după-amiază solicitarea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, însoţită de 73 de volume, fiecare având între 150 şi 300 de pagini. „Nu l-am informat că nu l-am informat. E un subiect delicat şi am preferat să nu am dialog cu domnia sa”, a spus Manda.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.