BMW Group România a anunţat vineri că cel mai nou dealer MINI, Auto Cobălcescu, s-a lansat cu un proiect de artă semnat de artistul Amirou Diallo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Auto Cobălcescu a început colaborarea cu emblematicul brand britanic MINI cu un centru dedicat într-un complex din Bucureşti şi a marcat lansarea sa oficială printr-un proiect de artă semnat de Amirou Diallo, artist născut în 1978 în Bucureşti.

”Iniţiativa se construieşte pe o colaborare deja existentă a lui Diallo cu marca MINI. În luna aprilie, acesta a prezentat o serie de patru picturi reunite sub titlul "British Icons", dedicate unor repere britanice reprezentative, cu interpretări ale Union Jack ca temă recurentă. Acum, Diallo a realizat un portret al unei personalităţi din România, Constantin Brâncuşi”, se arată în comunicat.

Cele cinci opere, care au fost expuse în cadrul evenimentului de lansare MINI Auto Cobălcescu, au fost baza unei legături între reperele emblematice britanice şi o personalitate puternică a culturii româneşti.

”Tema dialogului intercultural a fost completată de un recital susţinut de artiştii Theodor Andreescu (vioară) şi Mădălina Petre (chitară şi voce). Evenimentul de lansare MINI Auto Cobălcescu a fost organizat în prezenţa Ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Andrew James Noble, care a vorbit despre puterea legăturilor româno-britanice. De asemenea, Camera de Comerţ Româno-Britanică şi British Council susţin acest proiect care vorbeşte prin artă despre legătura dintre cele două ţări”, se arată în comunicat.

Portretul lui Constantin Brâncuşi semnat de Amirou Diallo va fi scos la licitaţie prin platforma on-line a casei de licitaţii Lavacow în data de 19 decembrie, iar banii astfel obţinuţi vor fi donaţi către unul din proiectele caritabile britanice din România, la alegerea cumpărătorului: Hospice Casa Speranţei, Little People sau Light into Europe.

”Brâncuşi reprezintă pentru mine un ideal autentic. Un inovator, neînţeles poate de mulţi la vremea lui, care şi-a urmărit viziunea. Acum este un artist universal recunoscut, care inspiră şi care este asumat de noi ca un ambasador adevărat. Imaginea lui mă provoacă să îl pictez, încercând să îi cuprind de fiecare dată o altă stare şi datorinţa versatilităţii privirii ce ascunde un mister tipic interbelic. Majoritatea fotografiilor pe care le ştim cu el sunt alb negru, aşa că am ales că merită un portret plin de culoare, plin de viaţă, aşa cum şi lucrările sale transmit vitalitate şi bucurie”, a spus Diallo, în cadrul comunicatului.

Totodată, clienţii MINI Auto Cobălcescu pot opta gratuit, până la sfârşitul acestui an, pentru un autocolant cu un model inspirat din spectaculosul portret al lui Brâncuşi, potrivit companiei.

Auto Cobălcescu este un complex auto integrat, care reprezentintă mărcile BMW, MINI, Renault, Dacia, Nissan. Portofoliul său s-a îmbogăţit cu brandul premium BMW în decembrie 2015, iar începând cu vara anului 2018 a integrat şi brandul MINI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.