Un turneu al hologramei lui Frank Zappa se află în pregătire pentru anul viitor, iar chitaristul Steve Vai se numără printre invitaţii speciali, potrivit unui videoclip promoţional lansat de Zappa Family Trust.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Turneul „The Bizarre World of Frank Zappa” va fi centrat pe înregistrări inedite ale unor piese ale muzicianului american, iar peste 100 de reprezentaţii au fost deja stabilite, a transmis Ahmet Zappa, unul dintre copiii artistului.

Holograma a fost creată de Eyellusion, compania care a realizat-o şi pe cea a lui Ronnie James Dio.

În concertele din turneu vor interpreta live Ray White, Mike Keneally, Scott Thunes, Robert Martin, Ed Mann şi Joe "Vaultmeister" Travers.

Pe lista invitaţilor speciali au fost incluşi, până în prezent, Napoleon Murphy Brock, Ian Underwood, Arthur Barrow şi Lady Bianca.

Frank Zappa (21 decembrie 1940 -  4 decembrie 1993) a fost un compozitor şi multi-instrumentist autodidact, aranjor şi producător muzical. A lansat peste 60 de albume şi a apărut în câteva filme. Frank Zappa a debutat cu albumul „Freak Out!”, în 1966, lansând un stil muzical avangardist, care aducea laolaltă teme orchestrale cu schimbări ritmice abrupte şi sonorităţi electronice.

Împreună cu grupul său, Mothers of Invention, a mai lansat, între anii 1967 - 1969, „Absolutely Free”, „Lumpy Gravy”, „Cruising With Ruben and the Jets” şi „Uncle Meat”. Până în 1975, când a început să activeze sub nume propriu, noua formulă a grupului a înregistrat, între altele, discurile „Burnt Weeny Sandwich”, „Weasels Ripped My Flesh”, „200 Motels”, „Just Another Band From L.A.” şi „The Grand Wazoo”.

Frank Zappa a fost un avocat al libertăţii de exprimare, autoeducaţiei, activismului politic şi al desfiinţării cenzurii. Postum, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 1995, şi a primit un premiu Grammy, în 1997, pentru întreaga activitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.