Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, afirmă că Legea pensiilor va intra săptămâna viitoare în Comisia de muncă senatorială, adăugând că speră că nu vor fi făcute foarte multe amendamente. "Dacă vor fi făcute şi alte amendamente, eu garantez că legea devine inaplicabilă, pentru că niciun guvern nu poate să-şi asume o sumă mai mare decât cea pe care am trecut-o noi", susţine Vasilescu, menţionând că efortul cel mai mare va fi în 2020, când punctul de pensie va creşte semnificativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vasilescu a spus, duminică seară, la Antena 3, că Legea pensiilor a intrat în dezbatere la Senat, fiind avizată până în prezent la două comisii. 

"Urmează să intre săptămâna viitoare în Comisia de muncă senatorială. Sper din toată inima să nu fie foarte multe amendamente şi sper din toată inima ca inclusiv colegii noştri de coaliţie să înţeleagă că mai binele este duşmanul binelui, în sensul că e foarte posibil să vină cu multe amendamente. Multe dintre ele pe care le-am auzit până acum de la comisiile avizatoare le-am avut şi noi în cap atunci când am lucrat legea, însă costurile doar pe aceste amendamente porneau de la 2 miliarde şi ajungeau până la 40 de miliarde, numai pe amendamente, pe lângă costurile formulei adoptate în Guvern. Da, formula adoptată de noi dublează practic bugetul de asigurări sociale. Dacă am pornit de la 56 de miliarde în momentul în care am venit la guvernare şi acum avem 71 de miliarde, ajungem la 140 de miliarde pentru aplicarea acestei legi în anul 2021. Dacă vor fi făcute şi alte amendamente, eu garantez că legea devine inaplicabilă, pentru că niciun guvern nu poate să-şi asume o sumă mai mare decât cea pe care am trecut-o noi", a explicat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a spus că efortul cel mai mare va fi făcut în anul 2020, când va creşte semnificativ punctul de pensie.

"Cea mai mare creştere este în 2020, adică este pe mandatul nostru. Dublarea pensiilor înseamnă anul 2020, pe mandatul nostru. Am promis această dublare a pensiilor, asta se întâmplă în timpul mandatului nostru. În anul 2021 doar se aplică noua formulă. Sigur că şi din acea nouă formulă mai sunt nişte creşteri pe pensii, dar efortul cel mai mare este făcut în anul 2020, pentru că urcăm de la un punct de pensie, anul acesta este 1.100 de lei, anul viitor va fi 1.265 de lei, în 2020 deja vorbim de 1.775 de lei punctul de pensie. Dacă ne raportăm la anul 2016, luna decembrie, când noi am venit la guvernare şi aveam un punct de pensie de 871, după cum vedeţi, este o dublare în interiorul mandatului nostru a punctului de pensie", a afirmat ministrul Muncii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.