Aproximativ 2.000 de migranţi au început o călătorie spre SUA din San Salvador, capitala El Salvador, deşi preşedintele american, Donald Trump, a făcut presiuni pentru a opri valul de persoane care se îndreaptă spre Statele Unite, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Migranţii au plecat în două grupuri, inclusiv bărbaţi şi femei cu copiii pe umeri.

Duminică, un grup separat compus din 300 de persoane a plecat spre graniţa cu SUA din San Salvador. O caravană estimată la 3.500 de persoane, care a părăsit Honduras la mijlocul lunii octombrie şi se află acum în sudul Mexicului, a devenit un subiect de discuţie important înainte de alegerile americane de la mijlocul mandatului de pe 6 noiembrie.

Majoritatea migranţilor prinşi încercând să intre ilegal în SUA prin Mexic provin din El Savaldor, Honduras şi Guatemala. Mulţi dintre ei aleg să facă această călătorie periculoasă pentru a scăpa de sărăcia şi violenţa din ţările lor.

Statele Unite au anunţat că vor trimite 5.200 de soldaţi la graniţa cu Mexicul ca parte a eforturilor lui Trump de a limita imigraţia ilegală. „Ne sperie un pic. Dar dacă sunt mulţi oameni care merg împreună, ne putem ajuta unii pe alţii”, a declarat Jose Machado, unul dintre migranţii care au plecat din San Salvador.

Trump a afirmat pe Twitter miercuri că Mexicul trebuie să continue eforturile de a descuraja migranţii. Un migrant a murit şi mai mulţi ofiţeri au fost răniţi în ciocnirile de la graniţa dintre Guatemala şi Mexic de duminică. „Soldaţi mexicani răniţi, care nu pot sau nu vor să oprească caravana. Ar trebui să îi oprească înainte să ajungă la graniţă, dar nu vor face asta!”, a afirmat Trump pe Twitter.

Sarah Sanders, secretarul de presă al Casei Albe, a lăudat miercuri acţiunile Mexicului de a încetini mişcarea oamenilor, dar a declarat că „se pot face mai multe”. Poliţia a estimat că cele două grupuri care au plecat din San Salvador erau de aproximativ 1.000 de persoane fiecare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.