Guvernul majorează alocaţia de hrană la singurul spital pentru bolnavii de lepră din ţară, Spitalul Tichileşti din judeţul Tulcea, de la 11 lei la 20 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este un proiect prin care corectăm o situaţie dificilă în care se află semeni de-ai noştri. Mă refer la pacienţii internaţi la spitalul Tichileşti, caz semnalat şi de mass-media. Decizia pe care o luăm astăzi este de a oferi o sumă aproape dublă pentru norma zilnică de hrană. Dorim să asigurăm pacienţilor un trai decent pentru că acest spital este practic casa lor”, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Spitalul Tichileşti este un spital de monospecialitate şi singurul din România care tratează şi îngrijeşte bolnavii de lepră, având o secţie unică de 15 paturi. El se află în subordinea Ministerului Sănătăţii.

În prezent mai trăiesc în acest spital 10 pacienţi cu vârste între 50 şi 90 de ani.

Propunerea de majorare a alocaţiei de hrană a venit de la Ministerul Sănătăţii, după ce la sfârşitul lunii septembrie o angajată a Spitalului Tichileşti a făcut apel pe Facebook la oameni să doneze fructe şi legume pentru hrana bolnavilor aflaţi în îngrijire aici.

“Vă scriu în speranţa că sunt gospodari care pot şi îşi doresc să facă un bine. Aş vrea să îi rog să doneze, sau să daruiască, sau să facă pomana cu câteva legume care le prisosesc. Eu lucrez la singurul spital din România care îngrijeşte bolnavi de lepra - Spitalul Tichileşti (Isaccea, judetul Tulcea). În prezent, mai avem 10 pacienţi internaţi. Problema e că statul alocă doar 11 lei/zi/om pentru hrană. Suma este foarte mică pentru a putea asigura trei mese pe zi, şi preţurile la alimente sunt aşa cum ştim cu toţii. Dacă e cineva dispus să doneze, să ştiţi că nu avem nevoie de cantităţi mari, ci doar cât să punem pentru iarnă nişte castraveţi la murat, un bidon de varză, câteva (20-30) de borcane de compoturi şi gem. Orice e bine-venit. Totul pentru 10 persoane. Putem veni noi (angajaţii) să culegem, oriunde în Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi. Sau, dacă doriţi să ne vizitaţi, să ne cunoaşteţi, vă aşteptăm cu drag”, a transmis una din angajetele unităţii sanitare pe reţeaua de socializare.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spunea atunci nu au existat sesizări sau solicitări transmise de conducerea spitalului din Tichileşti la Ministerul Sănătăţii  pentru suplimentarea  fondurilor de hrana sau alte necesităţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.