Garda de Mediu Sibiu a amendat cu 70.000 de lei firma la al cărei depozit de deşeuri periculoase şi nepericuloase a izbucnit, în urmă cu zece zile, un incendiu. Societatea a fost sancţionată pentru că nu a respectat în totalitate prevederile autorizaţiei de mediu, anunţă Garda de Mediu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Gărzii Naţionale de Mediu, în urma incendiului produs în noaptea de 19/20 octombrie la depozitul de deşeuri periculoase şi nepericuloase aparţinând SC Jifa SRL din Sibiu, Comisariatul Judeţean Sibiu al GNM a realizat un control planificat, la operatorul economic, împreună cu organele de cercetare penală ale Poliţiei Judiciare din cadrul IPJ Sibiu.

"În timpul acestui control, s-a constatat că SC Jifa SRL a încălcat prevederile Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că nu a respectat în totalitate prevederile autorizaţiei de mediu. În consecinţă, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 70.000 lei", arată sursa citată.

Totodată, comisarii GNM - CJ Sibiu au impus societăţii opt măsuri cu termene de realizare, având ca obiectiv conformarea activităţii la prevederile legislaţiei de mediu şi, implicit, la cele din actul de reglementare.

Garda de Mediu menţionează că operatorul economic a luat măsuri privind ecologizarea amplasamentului, îndeosebi curăţarea platformei betonate autorizate.

De asemenea, SC Jifa SRL va continua realizarea lucrărilor de ecologizare a halei în care şi-a desfăşurat activitatea, lucrări care vor începe după obţinerea autorizaţiei de desfiinţare a halei afectate de incendiu.

În perioada următoare, Garda Naţională de Mediu va verifica modul de realizare a măsurilor impuse, inclusiv respectarea prevederilor legale privind colectarea şi eliminarea deşeurilor provenite în urma incendiului, arată sursa citată.

În noaptea de 19 spre 20 octombrie, un incendiu a izbucnit la un depozit de uleiuri folosite şi vopsea din municipiul Sibiu. Acesta a fost stins după circa zece ore în care sute de pompieri din judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, Vâlcea şi Mureş au intervenit. Nu s-a înregistrat nicio victimă.

Şeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu, declara că operatorul economic la care s-a produs incendiul colectează deşeuri periculoase şi că în depozit se aflau peste 80 de tone de substanţe. El preciza că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a transmis că nu au fost depăşite cotele admise pentru poluare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.