Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia ”vor acţiona în mod respectabil”, în contextul în care efectuează exerciţii în aceeaşi zonă, în largul coastelor norvegiene, şi-a exprimat marţi speranţa secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aceasta nu este o situaţie de Război Rece”, a apreciat Stoltenberg marţi, în Norvegia, ţara sa natală, unde asista la manevrele militare NATO Trident Juncture, subliniind asupra caracterului lor ”pur defensiv, nu provocator”.

Autoriităţile ruse au fost informate de NATO cu privire la aceste exerciţii şi au fost invitate să trimită observatori, însă aceste ”jocuri de război” le-au înfuriat.

Moscova a avertizat că ar putea fi nevoită să reacţioneze faţă de activităţile militare tot mai intense ale NATO şi a anunţat că Marina rusă intenţionează să testeze rachete în apele internaţionale, în apropiere de regiunea în care Alianţa desfăşoară cele mai vaste exerciţii militare de la Războiul Rece.

Testele de rachete ruse urmează să aibă loc în perioada 1-3 noiembrie, în largul coastei de vest a Norvegiei.

Exerciţiile NATO se desfăşoară până la 7 noiembrie, în centrul şi estul Norvegiei, la Atlanticul de Nord şi la Marea Baltică.

Aceste manevre au loc în contextul unor tensiuni puternice între NATO şi Rusia, iar Moscova consideră că Alianţa se comportă în mod provocator în apropierea frontierelor sale.

”Acesta este un exerciţiu necesar”, menit ”să transmită un mesaj puternic de unitate”, a declarat Stoltenberg presei, în cursul unei vizite în cadrul manevrelor NATO, la care participă 50.000 de militari din toate cele 29 de state membre ale Alianţei, dar şi din Finlanda şi Suedia, state partenere ale Alianţei.

La aceste exerciţii participă, de asemenea, 65 de nave, 250 de aeronave şi 10.000 de vehicule, într-un scenariu care implică restaurarea suveranităţii Norvegiei în urma unui atac din partea unui ”agresor fictiv”.

”Noi ne desfăşurăm exerciţiile pe teritoriul NATO”, a subliniat secretarul general.

Tensiunile între ţările baltice, membre NATO, şi Rusia s-au amplificat, în urma unor încălcări ale spaţiului aerian de către aeronave ruse.

Suedia şi Finlanda, două state nealiniate, urmăresc cu îngrijorare aceste tensiuni şi şi-au intensificat activităţile militare, în cadrul unor exerciţii transfornatliere cu state membre NATO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.