Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că nu are de gând să rupă coaliţia, adăugând că el crede că şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este de aceeaşi părere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu am avut de gând, nu am de gând şi nici nu voi avea de gând să rup coaliţia şi acelaşi lucru cred că îl împărtăşeşte şi colegul meu, preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Acum, de unde a pornit această chestiune, cred că invitaţia la consultări care a fost făcută de preşedintele Iohannis săptămâna trecută, urmată de o serie de declaraţii, a fost imediat interpretată, speculată, distorsionată şi aş fi vrut foarte mult ca cei care fac acest lucru în mod programat, profesionist (...) să fi avut răbdarea să citească proiectul pe care l-am trimis tuturor partidelor parlamentare, de realizare a unui proiect politic pe domeniul justiţiei, în care am plecat de la următoarea premisă: trebuie să avem o înţelegere comună asupra definiţiei statului de drept. (...) dacă o să vă uitaţi în documentul pe care l-am trimis, fiind practic o invitaţie la dialog între partidele parlamentare pentru ca să ne punem cât de cât de acord şi să putem merge mai departe cu definitivarea, desăvârşirea reformei în justiţie, o să vă daţi seama că nu are nicio legărură cu speculaţiile care s-au făcut", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, luni seară, la Antena 3.

El s-a referit şi la declaraţia conform căreia România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

"Eu am spus că România nu e pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Tehnic, la nivelul Guvernului, nu am îndoială că lucrurile sunt făcute, numai că preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar însemna pentru România o extraordinară ocazie pentru a-şi promova pe agenda Consiliului şi în perioada cât deţine preşedinţia, a unor subiecte importate pentru ea", a spus Tăriceanu.

El a dat exemplul aderării la Spaţiul Schengen şi cel al ridicării MCV.

"Dar România nu va putea să facă acest lucru pentru că este o ţară ruptă în două, este o fractură uriaşă între putere şi opoziţie, de ce? Trebuie să recunoaştem că este o luptă pentru putere fără menajamente, o luptă pentru putere sălbatică, camuflată prost sub eticheta luptei împotriva corupţiei", a afirmat el.

Întrebat dacă cei care încearcă să spargă coaliţia vor reuşi, Tăriceanu a spus: "Eu cred că nu. Am o oarecare experienţă în politică (...) Sigur, în USL nu am fost atât de implicat la nivelul deciziilor, aveam o poziţie mai retrasă în PNL atunci ... dar în ceea ce priveşte modul în care funcţionat alianţa PNL-PDL ştiu multe... O alianţă şi o coaliţie poate să funcţioneze atâta vreme cât există încredere între parteneri".

"Mai sunt şi nişte prostănaci care mai intervin din partide, am observat la PSD, unii care s-au repezit cu capul înainte să facă tot felul de comentarii care mai de care mai virulente şi mai agresive şi sigur că lucrurile astea nu fac decât să deterioreze şi mai mult atmosfera şi în final să dea şi mai multă apă la moară celor care se gândesc: dom'le, e ceva, dar când văd aceste declaraţii au motive să creadă că e mai mult decât o mică problemă", a afirmat Tăriceanu.

El a spus că această coaliţie va merge mai departe, existând o responsabilitate comună.

"De ce cred că va merge coaliţia mai departe: pentru că noi, în fond, mă refer la PSD şi la ALDE, ne-am angajat în faţa românilor la un program politic şi economic. Programul politic a fost clar, să facem o reformă în justiţie şi să revenim la statul de drept, cu alte cuvinte să punem capăt tuturor abuzurilor, şi avem şi un program economic care înseamnă creştere economică, bunăstare pentru români, adică salarii, pensii mai mari (...) Deci avem nişte lucruri la care ne-am angajat şi eu cred că avem această responsabilitate, în pofida unor momente în care pot să apară diferenţe de analiză, şi acest lucru nu e nimic grav, pentru că eu consider că între prieteni şi între partneri poţi să discuţi fără ca celălalt să-ţi trântească uşa în nas şi să-ţi spună: eu plec. Nu, pentru că avem o responsabilitate comună, dar constatăm că avem o diferenţă de abordare, hai să spunem care este soluţia de care avem nevoie ca să depăşim acest moment şi să merge mai departe", a declarat Tăriceanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.