Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vrea introducerea în fiecare comună din România a unui abator mobil, care costă aproximativ 55.000 de euro, jumătate din acestă sumă urmând să fie asigurată prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Petre Daea a declarat, vineri, la Constanţa, că la Braşov a fost realizat primul abator mobil, acesta putând fi văzut de fermieri şi de crescătorii de animale.

"Cu câteva zile în urmă am fost la Braşov, la Asociaţia de Taurine Bălţata Românească. Acolo, printr-o colaborare excepţională între medicul veterinar, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi preşedintele de la această asociaţie, au reuşit să facă un proiect pentru aceste abatoare mobile şi iată că l-au pus şi în practică. Un proiect pe care l-au putut vedea fermierii, pe care l-au putut vedea crescătorii de animale. Am participat la inaugurarea acestui moment deosebit de important pentru ţară, pentru că ştim foarte bine că la nivelul ţării trebuie să realizăm aceste mici abatoare în aşa fel încât fermierii, şi nu numai fermierii ca atare, ci şi gospodăriile populaţiei să aibă unde să sacrifice în condiţii sanitar-veterinare corespunzătoare animalele de care dispun şi să le expună pentru valorificare consumatorilor în condiţii de igienă",a afirmat ministrul Agriculturii. 

Petre Daea a spus că intenţionează să introducă în România cel puţin un abator mobil în fiecare comună.

"Iată că acest proiect s-a văzut împlinit şi primul abator mobil a fost deja expus. La Ministerul Agriculturii i-am chemat pe cei doi care au închegat un asemenea concept să-l punem în programul ţării şi modificăm Planul Naţional de Dezvoltare Rurală în aşa fel încât în România să introducem în fiecare comună cel puţin un abator mobil pe care să îl folosească cei care au nevoie şi crescătorii de animale să aibă posibilitatea de a sacrifica în condiţii igienice şi să asigure pentru consum produsele pe care ei le realizează", a menţionat ministrul.

Petre Daea a mai spus că pentru aceste abatoare mobile Guvernul va asigura 50 la sută din fonduri prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, preţul pentru un asemenea abator ridicându-se la 55.000 de euro.

"De ieri lucrăm efectiv la acest lucru, în cadrul Guvernului României. Am stabilit împreună cu doamna prim-ministru ca aceste proiecte să le pornim, să le punem în mişcare asigurând 50 la sută din fonduri prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală pe două căi, pe căile acestea ale fermierilor, ale producătorilor care au această posibilitate, şi al GAL-urilor, înţelegând aici structurile care au accesibilitate la această formă de sprijin. Preţul este unul convenabil, în jur de 55.000 de euro, ceea ce ar înseamna că un sprijin prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin măsura care o putem accesa în condiţiile cunoscute pentru aceste module de sacrificare, să fie undeva la 25-27-28.000 - 50 la sută din valoarea respectivă", a explicat ministrul Agriculturii.

El a avut, vineri, o întâlnire cu crescătorii de ovine, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor din Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.