Lideri republicani din cadrul Camerei Reprezentanţilor au îndemnat miercuri ca persoana sau persoanele care au trimis explozivi la locuinţele lui Hillary Clinton şi fostului preşedinte Barack Obama să fie aduse în faţa justiţiei, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan a denunţat aceste ”acte condamnabile” şi a subliniat că ”nu putem tolera tentative de a terroiza figuri publice”.

Secret Service, o unitate specială de poliţie însărcinată cu protecţia preşedintelui şi altor demnitari, a anunţat miercuri că a interceptat o bombă trimisă lui Hillary Clinton şi a descoperit un ”posibil” dispozitiv exploziv trimis lui Barack Obama.

”Aceasta este o cale periculoasă şi nu poate deveni noua normalitate”, a declarat numărul trei în ierarhia republicană în Camera Reprezentanţilor, Steve Scalise din Louisiana.

El a apreciat că aceste tentative de atentat sunt ”pură teroare”.

Scalise a supravieţuit unor răni care i-au pus viaţa în pericol, după ce a fost împuşcat pe un teren de baseball al Congresului, în 2017.

El a scris pe Twitter că a suferit ”efectele directe ale violenţei politice”.

BOMBĂ IMPROVIZATĂ LA SEDIUL CNN LA NEW YORK, TRIMISĂ FOSTULUI DIRECTOR CIA JOHN BRENNAN

Pe de altă parte, doi oficiali din cadrul forţelor de ordine au anunţat că pachetul suspect care a declanşat evacuarea sediului CNN la New York ar conţine o bombă improvizată într-o ţeavă.

Ei au declarat că bomba este rudimentară dar funcţională şi i-a fost trimisă fostului director CIA John Brennan, care apare în emsiuni televizate inclusiv la alte posturi.

Dispozitivul descoperit miercuri pare asemănător explozibililor trimişi fostului preşedinte Barack Obama, fostului secretar de Stat Hillary Clinton şi miliardarului George Soros.

Alt oficial a declarat separat, pentru AP, că explozibilul descoperit luni la complexul de la periferia New Yorkului al lui Soros a fost tot o bombă improvizată într-o ţeavă.

Toţi cei trei oficiali au făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, pentru că nu sunt autorizaţi să discute în mod public despre o anchetă aflată în desfăşurare.

Secret Service nu a oferit încă informaţii despre dispozitivele trimise lui Clinton şi Obama.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.