Premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Lia Olguţa Vasilescu şi Eugen Teodorovici s-au întâlnit, marţi, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor pentru a discuta creşterea salariului minim pe economie. S-a stabilit că, pentru persoanele fără studii superioare, salariul va fi de 2.080 de lei, în timp ce persoanele cu studii superioare sau cele care au o vechime de minim 15 ani vor primi lunar 2.350 de lei brut. Data de când se va aplica modificarea va fi stabilită ”în cel mai scurt timp” de către Guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de către reprezentanţii Guvernului, premierul Viorica Dăncilă şi miniştii Muncii şi Finanţelor au prezentat, marţi, reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor proiectul de Hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim brut garantat în plată pe economie. Acesta va fi de 2080 de lei/lună, ceea ce ”înseamnă o creştere netă cu 100 de lei faţă de actualul”.

”Totodată, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, concept care a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011: 2.350 de lei brut, adică cu 13% mai mult faţă de cel câştigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, propunerea a fost formulată de sindicate la ultima şedinţă a Consiliului Naţional Tripartit.

”În urma discuţiilor purtate cu sindicatele şi patronatele, s-a ajuns la concluzia unanimă că majorarea salariului minim este necesară, singura divergenţă fiind asupra datei de la care se va aplica măsura: sindicatele au solicitat 1 noiembrie 2018, patronatele – 1 ianuarie 2019”, au mai transmis reprezentanţii Guvernului.

Potrivit acestora, Executivul va decide asupra acestui aspect ”în cel mai scurt timp posibil”, astfel încât ordonatorii de credite şi companiile din România să pregătească punerea în aplicare a măsurii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.