Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi, în plenul Parlamentului European, la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, că pledează ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate, iar cheia centrală trebuie să rămână unitatea. Preşedintele a spus că în niciun caz nu se pot repune în discuţie principiile fundamentale pe care proiectul european a fost clădit. El a subliniat că o Europă cu mai multe viteze sau o Europă a cercurilor concentrice nu pot reprezenta soluţii.Klaus Iohannis a subliniat că românii sunt conectaţi la valorile democratice şi şi-au făcut auzită vocea atunci când a fost nevoie, că tânăra generaţie crede în Europa şi ea hrăneşte optimismul. Iohannis consideră neobişnuit ca Parlamentul European să adopte o rezoluţie împotriva unui stat membru UE cu doar o lună înainte ca acesta să preia preşedinţia Consiliului UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CITEȘTE ȘI Iohannis: Este extrem de neobişnuit pentru PE să dezbată şi să voteze o rezoluţie împotriva unui stat membru cu doar o lună înainte de a prelua preşedinţia Consiliului UE
CITEȘTE ȘI Juncker: Fără România, UE nu ar fi completă; România trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen, dar atrag atenţia Guvernului şi Parlamentului român să nu pună acest lucru în pericol prin îndepărtarea de la principiile statului de drept
UPDATE Eurodeputaţii cer combaterea corupţiei din România, respectarea libertăţilor fundamentale şi evitarea urmării exemplului negativ al Ungariei şi Poloniei
CITEȘTE ȘI UPDATE Eurodeputaţii cer combaterea corupţiei din România, respectarea libertăţilor fundamentale şi evitarea urmării exemplului negativ al Ungariei şi Poloniei

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în plenul Parlamentului European, că România e un stat de drept, e un stat democratic, în România există o dezbatere politică şi o democraţie foarte vie. El a dat asigurări că va rămâne implicat pentru a le garanta românilor păstrarea valorilor democratice şi a principiilor statului de drept.

”România este un stat de drept, e un stat democratic, în România există o dezbatere politică şi în România există o democraţie foarte vie. Nu vreau să intru în detalii ale dezbaterii interne din România, dar pot să vă asigur că eu sunt hotărât să rămân implicat pentru a garanta românilor păstrarea valorilor democratice, păstrarea regulilor şi principiilor unui stat de drept şi continuarea unei lupte foarte dure, grele, dar drepte împotriva corupţiei”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El a adăugat că în Europa sunt mai multe probleme, una dintre ele fiind conexiunea între cetăţean şi politician, care de multe ori e una slabă -  cetăţenii nu înţeleg ce fac politicienii şi, din păcate, unii politicieni nu înţeleg ce vor cetăţenii.

”În România, cetăţenii au spus ce vor, iar eu, care am fost ales de un număr semnificativ de români, am înţeles că ei vor să continui cu acest mesaj cu care am început, pentru o România europeană, o Românie care păstrează intact statul de drept şi care luptă cu rezultate notabile împotriva coprupţiei. Că există controversă e adevărat, dar spuneţi-mi ce democraţie parlamentară ar fi aceea fără controverse. Iar eu sunt hotărât ca din această luptă să câştige România europeană, România democratică şi mă voi implica pentru acest lucru”, a subliniat Klaus Iohannis.

 

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în plenul Parlamentului European, că românii sunt conectaţi la valorile democratice şi şi-au făcut auzită vocea atunci când a fost nevoie, că tânăra generaţie crede în Europa şi ea hrăneşte optimismul.

”În urmă cu 11 ani, când România se alătura UE, mă simţeam mândru, ca român, că trăiesc acest moment important pentru ţara mea. Summit-ul de la Sibiu va reprezenta un moment de răscruce, este datoria noastră, responsabilitatea noastră, să creionăm viitorul Europei. Mă simt mândru ca cetăţean român şi în egală măsură ca cetăţean european. Este o stare asumată, care întreţine şi dă forţă şi conţinut acestei identităţi. Europa este parte din fibra noastră. O Europă care însumează din diversitatea noastră, clădită pe baza conceptului de unitate în diversitate”, a afirmat preşedintele Iohannis.
 
Klaus Iohannis a spus că ”Europa este România şi România este Europa”. 
 
”2018 este Centenarul României moderne, care înseamnă pentru noi nu atât analize retrospectiv-istorice, cât proiecţii de viitor. Am învăţat lecţii importante trecând prin experienţe neplăcute. Una dintre cele mai importante lecţii este cea a democraţiei. România este o ţară profund ataşată proiectului european. Avem o societate vibrantă şi dinamică, în continuă evoluţie. Suntem o democraţie tânără care are resursele să se perfecţioneze. Românii sunt conectaţi activ la valorile democratice şi şi-au făcut auzită vocea atunci când a fost nevoie. Este ambiţia de a depăşi orice obstacol pentru a rămâne ataşaţi de familia europeană. Tânăra generaţie crede în Europa şi se implică în dezbateri privind viitorul nostru. Din entuziasmul acestor tineri remarcabili se hrăneşte şi optimismul nostru”, a subliniat preşedintele.
 

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în plenul Parlamentului European, că UE trebuie să rămână un spaţiu de liberă circulaţie, unde tinerii să poată călători şi studia, iar pentru România aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important.

”Avem nevoie de o Uniune incluzivă care nu lasă în urmă niciun stat şi niciun cetăţean european. Preşedintele Juncker spunea anul trecut că Europa trebuie să-şi găsească suflul, să respire cu ambii plămâni, cel vestic şi cel estic. Sper că viitorul ne va arăta că Europa are o singur inimă, care bate pentru noi toţi, care ne uneşte de la vest la est şi de la nord la sud, care face ca cetăţenii noştri să se identifice în mod natural ca europeni. Trebuie să ne asumăm acest ideal comun”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El şi-a exprimat încrederea că în noua etapă în care va intra UE începând din 2019 şi pe care România o va pregăti împreună cu celelalte state membre va fi una fructuoasă. ”Sunt încrezător că summitul de la Sibiu din mai 2019 va reprezenta proiecţia unei Uniuni mai democratice. Depinde de puterea, înţelepciunea şi voinţa noastră, state membre, instituţii europene şi cetăţeni europeni ca acest ideal să devină realitate”, a continuat Iohannis.
 
Preşedintele a subliniat că viitorul UE nu se poate edifica decât cu implicarea directă a cetăţenilor europeni şi că îşi doreşte ca summit-ul de la Sibiu să fie un moment de sensibilizare pentru cetăţenii europeni.
 
”Cetăţenii vor măsuri concrete şi rezultate tangibile. Vor veşti pozitive despre pace, securitate şi prosperitate. Cetăţenii trebuie să vadă că lucrăm pentru a proteja şi consolida simbolurile UE: moneda euro, libertatea de circulaţie, spaţiul Schengen. Cetăţenii noştri au nevoie de mai multă coeziune, iar coeziunea nu este doar ambiţia noilor state membre, ci este o necesitate pentru membrii mai vechi”, a mai afirmat Klaus Iohannis.
 
El a precizat că UE se află astăzi într-un moment de redresare economică.
 
”Am parcurs un drum lung în ceea ce priveşte libertăţile şi oportunităţile. Nu putem să ne imaginăm UE fără piaţa unică şi fără cele patru libertăţi fundamentale. În acelaşi timp, Europa este şi trebuie să rămână un lider pe plan internaţional în multe domenii, în special în ceea ce priveşte evoluţia tehnologică. Europa are capacitatea de a fi lider în conectivitate. Creşterea şi stabilitatea, competitivitatea depind de cât de ambiţioasă este Europa în ceea ce priveşte digitalizarea. Trebuie să adaptăm şi forţa de muncă la cerinţele pieţei. Trebuie să fim conştienţi că transformarea digitală a societăţii nu poate fi înfăptuită fără investiţii serioase în educaţie. Toţi cetăţenii trebuie angrenaţi în aceste evoluţii, trebuie să fie angajamentul nostru”, a adăugat Iohannis.
 
Klaus Iohannis a menţionat că UE trebuie să recâştige proprii cetăţeni prin întărirea sentimentului lor de securitate aici, acasă, în interiorul UE.
 
”UE trebuie să rămână un spaţiu de liberă circulaţie, unde tinerii să poată călători, studia. Pentru România, aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important. Acest demers va contribui semnificativ la consolidarea securităţii”, a subliniat preşedintele.
 

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în plenul Parlamentului European, că pledează ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate, iar cheia centrală trebuie să rămână unitatea. Preşedintele a spus că în niciun caz nu se pot repune în discuţie principiile fundamentale pe care proiectul european a fost clădit. El a subliniat că o Europă cu mai multe viteze sau o Europă a cercurilor concentrice nu pot reprezenta soluţii.

”Este o onoare şi un privilegiu să mă aflu astăzi în Parlamentul European. UE a fost marcată de-a lungul timpului, dar mai ales în ultimul deceniu, de provocări multiple, criza financiară, criza migraţiei, atacurile teroriste, ascensiunea mişcărilor populiste. A fost un deceniu în care UE a trebuit să înveţe să se adapteze din mers. UE a căutat o viziune comună”, şi-a început discursul preşedintele.
 
Klaus Iohannis a precizat că europenii sunt uniţi de identitatea europeană bazată pe valori şi interese comune, iar aceste valori comune trebuie mereu redescoeprite, reapreciate şi repuse în valoare, pentru că universalitatea valorilor stă tocmai în caracterul lor regenerator.
 
”Avem nevoie de o nouă viziune cu privire la viitorul UE. Pledez ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate şi pentru calea europeană comună în eforturile de consolidare a proiectului european. Cjeia centrală a demersurilor noastre trebuie să rămână unitatea”, a subliniat preşedintele.
 
Preşedintele a spus că în niciun caz nu se pot repune în discuţie principiile fundamentale pe care proiectul european a fost clădit. El a subliniat că o Europă cu mai multe viteze sau o Europă a cercurilor concentrice nu pot reprezenta soluţii.
 
”Avem nevoie de o uniune incluzivă, care nu lasă în urmă niciun stat şi niciun cetăţean european”, a afirmat Iohannis.

De la ora 14.00, Klaus Iohannis şi Antonio Tajani vor susţine o declaraţie de presă comună.

Şeful statului va avea apoi o întâlnire cu reprezentanţi ai principalelor grupuri politice din PE, după care va avea o întrevedere cu liderul grupului PPE, Manfred Weber.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.