Coroana Regală a României a fost depusă, sâmbătă, de Victor Rebengiuc, în Sala "Memorie" a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (Hanul Gabroveni), actorul fiind însoţit de membri ai Asociaţiei Tradiţia Militară. Coroana va putea fi admirată în perioada desfăşurării Festivalului Naţional de Teatru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În an centenar, avem onoarea să găzduim cel mai de preţ simbol al Independenţei şi al Unirii României, precum şi bucuria să oferim publicului bucureştean ocazia unică de a admira, între 20 şi 28 octombrie, acest simbol al tuturor românilor: Coroana Regală", spun organizatorii.

Această Coroană este cea care l-a însoţit în decembrie anul trecut pe Majestatea Sa Regele Mihai pe ultimul său drum, de la Castelul Peleş din Sinaia, oprindu-se un moment sub Arcul de Triumf, la Palatul Regal din Capitală şi mai apoi la Necropola Regală de la Curtea de Argeş. În 20 octombrie 2018, Coroana Regală a României va lua din nou drumul Bucureştilor unde va fi întâmpinată cum se cuvine, pentru a fi aşezată în inima Festivalului Naţional de Teatru – la HUB-ul de la Hanul Gabroveni, care devine în acest an locul principalelor evenimente ce însoţesc cea de-a 28-a ediţie a FNT.

Prezenţa Coroanei Regale în Festival constituie, în an centenar mai mult decât oricând, un simbol al spiritului României moderne, al curajului, demnităţii, rezistenţei şi unităţii românilor.

"Tot ce-mi doresc este să păstrăm în minte şi în suflet amintirea Regelui Mihai", a spus Victor Rebengiuc după depunerea coroanei la Arcub. 

Ea nu este o coroană "obişnuită", confecţionată din aur sau alte metale preţioase, menită doar să împodobească fruntea unui monarh. La dorinţa Regelui Carol I aceasta a fost făurită (după schiţele lui Theodor Aman) din oţelul unui tun care a fost capturat în bătălia de la Plevna, în timpul asaltului redutei Griviţa, în data de 30 august 1877. După recunoaşterea Independenţei, Carol I a fost încoronat Rege al României, pe 10 mai 1881. În cadrul ceremoniei, Regele declara: ,,Cu mândrie primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de Biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”.

De atunci, Coroana de Oţel care astăzi e păstrată la Muzeul Naţional de Istorie a României a fost purtată de Regele Ferdinand I, în momentele Marii Uniri de la Alba Iulia, dar şi de către Regele Mihai, la a doua sa încoronare, pe 6 septembrie 1940. În decembrie 2017, simbolul Coroanei i-a stat alături ultimului Rege al României pe întreg parcursul ceremoniilor funerare. Emoţia şi căldura zecilor de mii de români din întreaga ţară care au participat la aceste momente stau mărturie spiritului de "a rămâne împreună" - o îndatorire şi un mesaj pe care Majestatea Sa Regele Mihai le-a păstrat cu nobleţe întreaga sa existenţă.

Publicul va avea posibilitatea să îi admire măiestria lucrăturii şi frumuseţea detaliilor în perioada 21 - 28 octombrie, între orele 10.00 şi 19.00.

A 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura la Bucureşti, între 19 şi 29 octombrie 2018 şi este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu. Ediţie desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.