Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi seară, că ”este foarte important semnalul pe care-l dă Comisia de la Veneţia” prin avizul pe care-l pregăteşte în aceste zile cu privire la legislaţia din România, deoarece la el se raportează aproape de fiecare dată Comisia Europeană (CE), Mecanisul de Verificare şi Control (MCV), Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) ”şi cine ne mai evaluează”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tudorel Toader a declarat, joi seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că avizul preliminar al Comisiei de la Veneţia ”ne-a dat standardele pe care noi trebuie să le urmăm pentru a ne consolida statul de drept”.

”La conţinutul acestui aviz, sugestiile, observaţiile Comisiei de la Veneţia se raportează, dacă nu de fiecare ată, de multe ori, Comisia Europeană, cei din MCV şi alte organisme care ne evaluează. Ca urmare, în opinia mea, este forte important semnalul pe care-l dă Comisia de la Veneţia prin avizul care va fi definitivat zilele acestea. Important a se vedea că România este racordată la standarde, că România preia din recomandările date pentru a ajunge pe deplin la masa familiei europene”, a declarat Tudorel Toader.

Acesta a explicat o serie dintre recomandările Comisiei care au fost oreluate în OUG 92/2018, respectiv cele referitoare la amânarea pensionării magistraţilor care au douăzeci de ani de vechime, cele referitoare la reprezentanţii societăţii civile din Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi cele referitoare la eliminarea motivelor ”subiective” de revocare a membrilor aleşi ai CSM.

Toader a spus că ”orice lege este perfectibilă”, dar că Guvernul a decis preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte de avizul final, de care vor ţien seama ”Comisia Europeană, MCV, GRECO şi cine ne mai evaluează”.

Comisia de la Veneţia are pe ordinea de zi a şedinţei din această săptămână adoptarea a două opinii privind Justiţia din România. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.