Investitori din Turcia vor să construiască un spital regional cu o mie de paturi la Constanţa, iar o firmă din domeniul logistic vrea să realizeze un port în Bucureşti, pe canalul Dunăre-Bucureşti, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, aflată într-un turneu în Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Investitorii turci sunt interesaţi că construiască un spital regional la Constanţa, în sistem de parteneriat public-privat, a anunţat premierul Viorica Dăncilă într-o intervenţie la Antena 3.

„Preşedintele Erdogan a prezentat interesul părţii turce pentru contruirea unui spital regional la Constanţa în parteneriat public-privat, un spital cu o mie de paturi” a afirmat Dăncilă.

Dăncilă a precizat că a prezentat în cadrul întâlnirii cu preşedintele Recep Erdogan proiectele în parteneriat public privat lansate de Guvernul român şi că „speră că a stârnit interesul părţii turce”, menţionând că România şi Turcia au semnat două memorandumuri, unul pe domeniul Sănătăţii şi celălalt în domeniul Educaţiei. .

Premierul român a afirmat totodată că în cursul întâlnirii din Turcia s-a stabilit creşterea volumului schimburilor comerciale dintre România şi Turcia de la şapte miliarde de doalri, cât este în prezent la 10 miliarde d edolari.

În cursul vizitei în Emiratele Arabe Unite Dăncilă a purtat discuţii cu o mare companie care actviează în domeniul logistic.

„Ne-am întâlnit cu DP World, lider mondial în domeniul logistic, operator a peste 70 de porturi în 41 de ţări şi care deţine 9 la sută din transportul internaţional de containere. Compania are în plan să investească peste o sută de milioane de dolari în parcuri logistice şi industriale la Curtici, Aiud, Craiova, Constanţa, Bucureşti şi judeţul Prahova. De asemenea sunt interesaţi de construcţia portului Bucureşti pe canalul Dunăre – Bucureşti şi vor veni chiar săptămâna viitoare în primele discuţii” a mai spus prim-ministrul Viorica Dăncilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.