Salvamontiştii din Arad au intervenit, în noaptea de duminică, pentru recuperarea a trei motociclişti dintr-o zonă greu accesibilă din Munţii Zarand. Aceştia au solicitat ajutor, anunţând că sunt epuizaţi şi deshidrataţi. Cei trei au mers într-o zonă puternic afectată după furtuna din 2017, traseul fiind închis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Salvamontiştii din Arad au anunţat, luni dimineaţă, că au fost solicitaţi pentru salvarea a trei motociclişti localizaţi între Şoimoş şi Căsoaia, în Munţii Zarad. Aceştia au solicitat ajutor, anunţând că sunt epuizaţi şi deshidrataţi.

”După solicitarea coordonatelor GPS, prin suprapunerea lor peste harţi topografice şi fotografii aeriene, cei trei au fost localizaţi între creasta Şoimoşului şi Valea Milovei într-o zonă greu accesibilă în apropierea unui afluent al văii Milova. O echipă formată din cinci salvatori montani a pornit de urgenţă în căutarea acestora. Salvamontişti au urcat pe Valea Jernoviţei cu o Dacia Duster, unde, după câţiva kilometri, din cauza drumului impracticabil căutarea a fost continuată pe jos”, au transmis salvamontiştii din Arad.

După câteva ore, cei trei motociclişti au fost găsiţi.

După ce au fost hidrataţi şi alimentaţi, aceştia au fost însoţiţi până în Valea Jernoviţa de unde au fost preluaţi de către echipaje ale ISU Arad.

”Căutarea şi evacuarea celor trei a fost îngreunată din cauza faptului că zona a fost grav afectată de urmările furtunii din septembrie 2017, când sute de arbori au fost doborâţi de vânt pe creasta Şoimoşului, unde în urma evaluărilor realizate în teren, atât în 2017 cât şi în 2018, Salvamont Arad a anunţat închiderea accesului turiştilor pe sectorul cuprins între Vf. Diedoviţa şi Vf. Livorscu (Creasta Principală) de pe traseul turistic Şoimoş – Cetatea Şoimoş – Creasta Şoimoşului – Creasta Principală – Căsoaia (marcaj bandă albastră)”, mai spun salvamontiştii.

Aceştia recomandă turiştilor în continuare să nu planifice drumeţii pe traseele turistice închise din judeţ, riscul de accidentare sau rătăcire fiind crescut.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.