Regizorul iranian Asghar Farhadi, un film românesc 3D, premiera serialului „Hackerville” şi un moment dedicat cineastului rus Kirill Serebrennikov fac parte din programul Les Films de Cannes à Bucarest 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fondatorul festivalului, cineastul Cristian Mungiu, a declarat pentru News.ro că două premiere inedite au fost incluse în programul evenimentului de anul acesta, ajuns la a noua ediţie.

„Una dintre premierele din acest festival este a unui film pe care l-am produs. Pentru prima dată în festival, va fi prezentat un film de televiziune. Am produs anul acesta pentru HBO «Hackerville» şi ne face plăcere să găzduim prima proiecţie publică a primului episod al acestei serii în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest.  L-am inclus în seria de avanpremiere româneşti pe care o prezentăm la Muzeul Ţăranului Român”, a afirmat el.

O premieră „destul de ciudată”, a mai spus Mungiu, este cea a unui film românesc 3D. „Prezentăm pentru prima dată un film 3D românesc - lungmetrajul lui Bogdan mustaţă, care va fi prezentat la CINETic, într-o sală mică, dar necesită o sală specială, aşa că l-amprogramat de cinci ori, de luni până vineri în fiecare zi”.

La conferinţa de presă care a avut loc vineri, el a prezentat invitaţii de anul acesta, o noutate reprezentând-o prezenţa iranianului Asghar Farhadi, singurul cineast premiat de două ori cu Oscar pentru „cel mai bun film într-o limbă străină”, al cărui recent „Todos lo saben”, cu Penélope Cruz, Javier Bardem şi Ricardo Darin în distribuţie, a deschis festivalul de la Cannes şi îl va deschide şi pe cel din Capitală.

Farhadi va participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri ce va avea loc în prima seară de festival, după proiecţia celui mai recent film al său, iar a doua zi, el va susţine un masterclass după proiecţia filmului „A Separation” (2011).

Regizorul Lee Chang-dong, realizatorul filmului „Burning”, va intra în dialog cu cinefilii prin Skype, Ali Abassi („Border”) este foarte probabil să ajungă la Bucureşti, la fel şi Gaspar Noe („Climax”), care a fost prezent şi la ediţia din 2015.

Regizorul mexican Carlos Reygadas, cunoscut pentru „Batalla en el cielo” (2005) şi „Post Tenebras Lux” (2012), va fi invitatul de onoare. Retrospectiva Carlos Reygadas va fi prezentată în festival în cadrul secţiunii speciale Focus Mexic. În cadrul acesteia, „Our Time/ Nuestro tiempo”, lansat la Festivalul de Film de la Veneţia, va fi proiectat la Bucureşti pe 21 octombrie.

Reygadas va participa şi la ediţii din ţară a Les Films de Cannes, la Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Carlos Reygadas
Carlos Reygadas

Cineaştii Guillaume Nicloux („Les Confins du monde”), Zsófia Szilágyi („One Day”), Jean-Bernard Marlin („Shéhérazade”) şi Marta Bergman („Seule à mon mariage”) se vor întâlni, de asemenea, cu publicul.

Filmele recompensate anul acesta cu Ursul de Aur (Berlinală), Palme d'Or (Cannes) şi Leul de Aur (Veneţia) vor fi prezentate la cea de noua ediţie a festivalului - „Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, „Shoplifters”, de Hirokazu Kore-eda, şi „Roma”, de Alfonso Cuarón.

Cuarón a fost cel care a facilitat negocierea dintre Mungiu şi Netflix pentru difuzarea lungmetrajului „Roma” în cadrul festivalului. Şansele ca cineastul mexican să fie prezent la Bucureşti „sunt tot mai mici”, a precizat Cristian Mungiu.

Multe dintre filmele care vor fi prezentate în cadrul Les Films de Cannes sunt propunerile ţărilor lor pentru o nominalizare la Oscar, astfel că cineaştii se află în plină promovare nord-americană.

Pentru ultima seară a festivalului, titlul filmului a rămas, deocamdată, necunoscut. Surpriza va fi dezvăluită în curând.

Filmele din programul festivalului sunt grupate pe teme: pentru tineri, organizatorii au creat un proiect - filme scurte, „mici constatări despre viaţă”, realizate de adolesenţi vor fi rezultatul vizitei în câteva licee bucureştene a cineaştilor Radu Muntean, Emanuel Pârvu şi Paul Negoescu, între alţii; româneşti work-in-progress - 14 proiecte aflate în postproducţie vor fi prezentate fără public selecţionerilor şi distribuitorilor străini veniţi special la Bucureşti, pentru care este oferită o primă de susţinere pentru distribuţie în valoare de 5.000 de euro; româneşti în avanpremieră - comedii şi drame, proiectate în prezenţa membrilor echipelor de producţie; opt filme care au rulat la Cannes şi care îşi caută distribuitor în România (câştigătorul, în baza votului publicului, va primi un pachet de promovare în valoare de 5.000 de euro); un program dedicat cineastului Lucian Pintilie, în parteneriat cu Festivalul Naţional de Teatru.

Un alt calup de evenimente este reprezentat de dezbateri: legislaţia privind cinematografia va avea loc pe 23 octombrie, la Cinema Union, unde au fost invitaţi cineaşti şi reprezentanţi ai autorităţilor - Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Centrul Naţional al Cinematografiei. Se va mai discuta în timpul festivalului despre sălile de cinema din ţară, va avea loc o dezbatere a cineaştilor (cu participarea, între alţii, a lui Corneliu porumboiu şi Andrei Ujică), va avea loc a treia ediţie a proiectului Managing Talents, unde vor participa ca invitaţi mai mulţi agenţi de casting din străinătate şi unde sunt aşteptaţi actorii români, un laborator pentru operatori de imagine, condus de Manuel Alberto Claro (care a filmat,  între alţii, cu Lars Von Trier), un laborator de dezvoltare, la care vor participa reprezentanţi ai unora dintre cele mai importante astfel de programe din Europa (Cinefondation şi Torino Lab).

Pe 24 octombrie, va fi proiectat filmul „Leto” al rusului Kirill Serebrennikov. Pelicula a fost proiectată şi la Cannes, unde a avut premiera, şi unde regizorul nu a putut participa. În semn de solidaritate faţă de regizorul de film şi teatru, aflat „într-un fel de arest la domiciliu” la Moscova, la Bucureşti, înainte de proiecţie, fiecare spectator este invitat să scrie un mesaj pentru cineast. Mai multe detalii vor fi transmise curând de organizatori.

Kirill Serebrennikov
Kirill Serebrennikov

Mungiu a specificat faptul că festivalul nu s-a asociat cu Centenarul „dintr-o anumită decenţă”. El a explicat că, în ultima perioadă, „s-a ajuns prea departe”, dând exemple manifestări care nu au nicio legătură cu istoria ori cultura, dar care au primit bani din partea statului sub egida Centenarului. În plus, el speră ca Les Films de Cannes à Bucarest să devină un eveniment-emblemă al oraşului.

Les Films de Cannes à Bucarest 2018 va avea loc în perioada 19 - 28 octombrie, iar ediţii naţionale vor avea loc la Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Oradea şi Suceava.

Biletele pentru proiecţiile din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest 2018 pot fi cumpărate de pe Eventbook.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.