Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că ministrul Transporturilor, Lucian Şova, ar trebui să plece din funcţie, pentru că nu a reuşit să trimită Comisiei Europene proiectul Autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş. Chirica spune că nu mai este timp de experimente, adică de miniştri "puşi cu mâna din sectoare pe care nu le stăpânesc deloc".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihai Chirica a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, de doi ani, Guvernul PSD nu reuşeşte să pună pe masa Comisiei Europene proiectul Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, pentru a primi finanţare.

"Cred că a venit momentul ca domnul ministru Şova să părăsească acest minister, l-a gestionat foarte prost. M-am săturat de acest joc al minciunii", a spus Mihai Chirica.

Primarul Iaşiului a adăugat că România nu mai are timp de experimente, adică de miniştri "puşi cu mâna din sectoare pe care nu le stăpânesc deloc".

Mihai Chirica a afirmat că a ales să facă aceste afirmaţii în săptămâna în care la Iaşi vor sosi zeci de mii de credincioşi pentru a participa la pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană, întrucât "este important ca oamenii să cunoască adevărul".

Comisarul european Corina Creţu a afirmat, luni, la Bruxelles, că Autostrada Târgu Mureş - Iaşi reprezintă o prioritate pentru Comisia Europeană, dar că n-a fost primită nicio solicitare din partea guvernului român pentru ca acest proiect să primească finanţare.

"O spun cu toată sinceritatea de pe podiumul Comisiei Europene: avem nevoie de a completa proiectele de infrastructură care conectează Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova de Europa Centrală şi de Est. Avem bani pentru studii de fezabilitate, nu avem nicio solicitare. (...) Din păcate, am văzut că, în şedinţa de Guvern, Guvernul a anunţat că doreşte să facă această autostradă pe sistemul parteneriat public-privat. Specialiştii noştri nu sunt confortabili cu această abordare, pentru că înseamnă o deprioritizare a investiţiei", a precizat comisarul Corina Creţu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.