Ministrul Justiţiei spune că nu a fost consultat de Parlament înainte de sesizarea depusă de Camera Deputaţilor cu privire la existenţa unui posibil conflict juridic de natură constituţională creat prin încheierea protocolului între Parchetul General şi SRI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat marţi, la CSM, dacă a fost consultat de Parlament cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând încheierea protocolului secret cu SRI din anul 2016, ministrul Justiţiei a spus că a aflat marţi despre această sesizare depusă de Camera Deputaţilor şi semnată de de către vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, căruia preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, i-a delegat luni atribuţiile. 

„Nu (am fost consultat – n.r.). Astăzi am aflat şi eu, până la urmă Guvernul înţeleg că nu este parte şi atunci dânşii l-au redactat, l-au motivat, l-au depus” a spus ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă o astfel de sesizare este admisibilă, din punctul său de vedere, Tudorel Toader, fost judecător al CCR a precizat: „Câtă vreme astăzi am aflat de ea, nu îi ştiu conţinutul nu-mi exprim punctul de vedere”.

În ceea ce priveşte sesizarea depusă la CCR referitoare la compunerea completurilor de judecată depusă de Guvern, Toader a spus că dacă va fi solicita să susţină sesizarea în faţa Curţii Constituţionale, va face acest lucru.

Camera Deputaţilor a sesizat Curtea Constituţională, luni, în legătură cu un conflict de natură constituţională între Parlament şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând încheierea protocolului secret cu SRI din anul 2016. Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat pentru News.ro că părţile au termen până la 22 octombrie să transmită Curţii punctele de vedere.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.