Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, la finalul şedinţei Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că a fost discutată şi o scrisoare semnată de preşedinţii curţilor de apel din ţară care au cerut CSM să stabilească dacă protocoalele SRI-Parchet au afectat independenţa justiţiei. Toader a susţinut că Secţia pentru judecători a CSM a adoptat în unanimitate o declaraţie în care "reafirmă valorile statului de drept şi faptul că judecătorii aplică numai legea, ci nu acte subsecvente încheiate în afara legii".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost pusă în discuţie această îngrijorare a preşedinţilor curţilor de apel şi cu unanimitate s-a luat o hotărâre în care Secţia de judecători reafirmă valorile statului de drept, reafirmă faptul că judecătorul aplică numai legea, şi nu acte subsecvente încheiate în afara legii, că judecătorul stabileşte dacă respectivele protocoale au avut un potenţial de afectare a înfăptuirii justiţiei. Sunt convins că această hotărâre luată în unanimitate va fi comunicată în scurt timp", a declarat ministrul Tudorel Toader, la ieşirea de la CSM, unde a participat la şedinţa Secţiei pentru judecători.

Preşedinţii celor 16 curţi de apel din ţară au semnat la întâlnirea anuală desfăşurată la Suceava în perioada 27-28 septembrie, la care a participat şi ministrul Justiţiei, o scrisoare în care solicită CSM să stabilească dacă protocoalele SRI-Parchet au afectat independenţa Justiţiei.

”Reprezentanţii curţilor de apel, reuniţi la întâlnirea anuală desfăşurată la Suceava în perioada 27-28 septembrie 2018, îşi exprimă preocuparea constantă pentru respectarea independenţei justiţiei, ca fundament al dreptului la un proces echitabil. În acest context, reprezentanţii curţilor de apel au luat act cu îngrijorare de existenţa unor protocoale recent declasificate, încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, al căror conţinut ridică probleme privind potenţiala încălcare a normelor constituţionale vizând separaţia puterilor, respectarea normelor de procedură şi, implicit, a drepturilor omului. Prin urmare, reprezentanţii curţilor de apel solicită Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să facă demersurile necesare pentru a lămuri dacă încheierea şi clasificarea protocoalelor au fost de natură să vulnerabilizeze independenţa judecătorului, esenţială pentru realizarea unui act de justiţie în limitele legii”, se arată în scrisoarea datată 28 septembrie şi semnată de toţi preşedinţii curţilor de apel, documentul fiind prezentat de G4Media.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.