Afirmaţia că soluţiile în dosare ar fi pronunţate de magistraţi la diverse presiuni pot afecta grav independenţa şi credibilitatea justiţiei, atrage atenţia Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca reacţie la declaraţiile premierului Viorica Dăncilă din plenul Parlamentului European. Procurorii spun că afirmaţiile sale sunt grave, nepermise într-un stat de drept şi nici măcar nu se bazează pe fapte concrete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Secţia pentru procurori, cu majoritate, a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale prim-ministrului din data de 3 octombrie 2018, din Plenul Parlamentului European, privind funcţionarea sistemului judiciar din România. Acreditarea ideii că prin îndeplinirea de către procurori a obligaţiei legale de a înregistra orice sesizare adresată de justiţiabili, inclusiv plângerile vizând magistraţii (peste 98% din aceste dosare penale au la bază o astfel de modalitate de sesizare), se creează un sistem de presiune asupra magistraţilor vizaţi de aceste plângeri, reprezintă o afirmaţie gravă, nesusţinută factual şi nepermisă într-un stat de drept. Atribuirea unor conotaţii negative generale soluţiilor de achitare, care în România se încadrează în limitele normale la nivel european, este un demers de natură a decredibiliza întreaga activitate a Ministerului Public”, transmite Secţia pentru procurori a CSM miercuri, printr-un comunicat de presă.

Procurorii atrag atenţia că afirmaţiile premierului pot afecta independenţa justiţiei, prestigiul ei, precum şi credibilitatea.

"Secţia subliniază faptul că toate probele administrate în cursul urmăririi penale sunt supuse evaluării, sub aspectul legalităţii, numai judecătorilor. Afirmaţia că soluţiile pronunţate de magistraţi s-ar dispune dincolo de o astfel de evaluare făcută exclusiv de judecători, în afara cadrului legal ori ca efect al unor presiuni de orice natură, are un real potenţial de afectare a independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei”, mai spun magistraţii.

Ei dau asigurări că îşi exercită atribuţiile conform rolului constituţional pe care îl au, doar în baza legii, şi fac apel la mesaje publice echilibrate.

"Secţia asigură că procurorii îşi exercită atribuţiile în conformitate cu rolul lor constituţional de apărare a ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ca unic temei legea. Secţia pentru procurori reiterează imperativul unui mesaj public echilibrat şi responsabil care să consolideze încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, îndatorire care revine deopotrivă tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice”, transmite Secţia pentru procurori.

Premierul Viorica Dăncilă a cerut Comisiei Europene, miercuri, în plenul PE, să dea socoteală de ce în rapoartele MCV nu s-a scris despre protocoale şi încălcarea drepturilor omului în România. Ea a susţinut că ”milioane de români” s-au aflat sub monirotizarea serviciilor secrete şi că există hotărâri judecătoreşti care arată cum s-au falsificat probe sau cum erau santajaţi martorii pentru a obţine de la ei mărturii mincinoase.

”Milioane de români s-au aflat sub monitorizarea serviciilor secrete. Există hotărâri judecătoreşti care arată cum s-au falsificat probe sau cum erau santajaţi martorii pentru a obţine mărturii mincinoase”, a susţinut premierul Viorica Dăncilă.

Ea a susţinut că, prin ”dosare contrafăcute”, au fost înlăturaţi din funcţie un judecător CCR, 4 judecători ICCJ, un procuror general, un şef de parchet superior.

”Toţi au fost achitaţi, dar ei au fost înlăturaţi. Noile legi ale justiţiei le redau magistraţilor independenţa. Independenţa e totală, nicidecum restrânsă şi vă asigur că avem bună credinţă şi vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia”, a mai spus ea, precizând că, după ce a prezentat acestea ”abuzuri” în plenul PE nimeni nu mai poate spune că nu le cunoaşte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.