Trei persoane au fost plasate în arest preventiv marţi, la finalul unei operaţiuni de ”prevenire a terorismului” vizând un sediu al Asociaţiei şiite "Centre Zarah France" şi domiciile principalilor ei conducători, la Grande-Synthe (Nord), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Percheziţiile au început la ora locală 6.00 (&.00, ora Romîniei), potrivit prefecturii din Nord, efectuate de 200 de poliţişti, inclusiv agenţi RAID şi BRI.

Prefectura a justificat această operaţiune prin ”susinerea apăsată” faţă de ”mai multe organizaţii teroriste” a liderilor asociaţiei.

În paralel, Jurnalul Oficial a anunţat blocarea activelor şi fondurilor unei direcţii a Ministerului iranian de Informaţii.

Centrul Zahra găzduieşte mai multe asociaţii, între care şi Partidul Antisionist, Federaţia Şiită din Franţa şi France Marianne Télé. Ele sunt suspectate de către autorităţile franceze de legitimarea jihadului şi de faptul că fac apologia unor mişcări teroriste precum Hamasul palestinian sau Hezbollahul libanez.

Cele trei persoane au fost plasate în arest preventiv sub acuzaţia de deţinere ilegală de armă de foc.

Cartierul în care s-a instalat sediul Centrului Zarah Franţa era, marţi dimineaţa, complet încercuit şi izolat, au constatat jurnalişti AFP. Aproximativ 12 autocare aparţinând CRS au fost desfăşurate în jurul unei construcţii mari din cărămidă roşie care arată ca o fermă, sediul asociaţiei, într-un cartier rezidenţial situat în apropiere de autostradă. Membrii forţelor de ordine erau mascaţi.

Numeroşii poliţişti străbăteau de asemenea centrul Grande-Synthe, un oraş cu 23.000 de locuitori, situat în apropiere de Dunkerque.

Aceste ”vizite la domiciliu” au fost solicitate de către prefectul din Nord judecătorului de libertăţi şi detenţie de la Tribunalul de mare instanţă (TGI) din Paris, care le-a autorizat în urma avizului procurorului Republicii de la Paris şi procurorului Republicii de la Dunkerque.

Ele sunt prevăzute de Codul securităţii interne şi în virtutea dispoziţiilor introduse de legea care consolidează securitatea internă şi lupta împotriva terorismului (SILT) din 30 octombrie 2017.

Pe site, Asociaţia "Centre Zahra France" afirmăcă are ca obiectiv ”să facă cunoscut mesajul islamului prin ochii profetului şi familiei sale; să le facă cunoscute, să le traducă şi să le mărturisească faptele”. Potrivit paginii pe Facebook, ea a fost înfiinţată în noiembrie 2009.

Trei bărbaţi se prezintă ca aflându-se la originea asociaţiei - Gouasmi Yahia, Tahiri Jamel şi Khalid Abdelkrim.Domiciliile lor au fost percheziţionate, potrivit unei surse apropiate dosarului.

”Un anumit număr” dintre persoanele care fac obiectul vizitelor la domiciliu deţin arme ”de vînătoare legal”, a adăugat această sursă.

Potrivit unor texte publicate pe site, centrul, care dispune de o ”structură de primire cu caracter social, familial şi religios”, participă de asemenea la ”publicarea unor opere, colocvii, zile de studiu, mese rotunde, călătorii, manifestaţii ştiinţifice, pedagogice, religioase şi gnostice” şi la ”realizarea de filme pentru marele public”.

Asociaţia are peste 8.500 de abonaţi pe Facebook şi pe YouTube.

În mai 2016, asociaţia a postat un articol care condamna ”gruparea teroristă condusă de către califul autoproclamat (liderul grupării Statul Islamic) Abu Bakr al-Baghdadi din 29 iunie 2014”, pe care-l denunţa drept un ”proiect nazist socialo-sionist”.

Potrivit primăriei, acest centru nu participă ”nici  de departe şi nici de aproape” la ajutorarea migranţilor şi la reuniuni regulate între asociaţii şi aleşi.

”Este o comunitate foarte închisă, nu prea ştim ce se întâmplă înăuntru, sunt adesea gărzi la intrare”, a declarat pentru AFP o vecină, sub protecţia anonimatului, care a adăugat că asociaţia deţine ”magazine în centrul oraşului”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.